Publicitate
Publicitate

Adelina Pestrițu, va încălca o tradiție deosebit de importantă la nunta sa: „Sunt ok cu această mică «schimbare» de reguli”

Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea sunt pe cale de a-și uni destinele în fața lui Dumnezeu pe data de 20 iulie. Evenimentul va fi unul grandios, la care vor participa sute de persoane. În plus, Adelina Pestrițu va avea șase domnișoare de onoare, cărora le-a stabilit reguli clare.

Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea au decis să se căsătorească civil într-o formație mai restrânsă, având doar familia aproape. Nunta însă, va fi una grandioasă, cu toate că vedeta va încălca o regulă crucială.

”Pe lângă multe detalii care fac că acest eveniment să fie unul preţios, după cum tradiţia spune, domnişoarele de onoare vor avea un rol foarte important. Ele vor reprezenta ajutorul meu de nădejde, fetele cu care mă voi sfătui, voi petrece şi mă voi bucura de fiecare moment dinaintea evenimentului, dar mai ales în ziua cea mare. Şase prietene apropiate au acceptat invitaţia de a fi parte din cadrul nostru de poveste de dragoste.

Adelina Pestrițu este „Scumpă foc” în noul videoclip al lui Smiley și JUNO
RecomandariAdelina Pestrițu este „Scumpă foc” în noul videoclip al lui Smiley și JUNO

Ele vor îmbrăca rochii de aceeaşi culoare şi vor fi alături de mine în faţa altarului. Chiar dacă tradiţia spune că este necesar să fie necăsătorite, va anunţ că eu nu o să ţin cont de acest detaliu. O parte dintre ele sunt deja căsătorite şi pentru una dintre ele, chiar eu am fost domnişoară de onoare la momentul nunţii ei, petrecut în urmă cu 4 ani.

Şi nu trec peste această tradiţie pentru că aş avea eu o dorinţă arzătoare să fiu contra vântului, ci pur şi simplu, o parte dintre prietenele mele bune, pe care mi le doresc aproape, sunt căsătorite şi sunt ok cu această mică «schimbare» de reguli”, declara Adelina Pestriţu, potrivit Viva!

Domnișoarele de onoare ale Adelinei Pestrițu vor fi Natalia Mateuț, gazda matinalului de weekend de la Antena Stars, Anca Ciota, prezentatoare Kanal D și Roxana Blogu, ex-Trident, dar și prietenele acesteia, Cristina Dumitru, stilist, Iza și Raluca Bogdan.

Adelina Pestrițu, mămică a doua oară?
RecomandariAdelina Pestrițu, mămică a doua oară?

Rozul pal se regăseşte în proporţie de 40% în dressing-ul meu, aşa că nu aveam ce altă nuanţă să aleg pentru bunele mele prietene. Modelul rochiei va fi ales de fiecare în parte, pentru că îmi doresc că ele să se simtă frumoase, strălucitoare şi să le avantajeze croiala rochiei. Deci cu siguranţă nu voi impune o „uniformă.

Pentru mine ele sunt extrem de importante şi îmi doresc să le fac să se simtă în largul lor. Nu suntem adepţii regulilor sau ai tradiţiilor. Putem împrumuta obiceiuri, dar le reinterpretăm după stilul nostru’, a explicat Adelina Pestriţu.

Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea s-au căsătorit civil în urmă cu o săptămână, iar anul trecut au devenit părinții unei fetițe pe nume Zenaida Maria.

Adelina Pestrițu, captivă în țara deja infectată cu coronavirus: „Ne este şi nouă teamă””
RecomandariAdelina Pestrițu, captivă în țara deja infectată cu coronavirus: „Ne este şi nouă teamă””

Sursa: clickpentrufemei.ro