Cântăreața renumită Alessia trece prin momente grele după ce s-a despărțit de tatăl copilului ei și a mărturisit cu lacrimi în ochi, adevărul despre tristețea ce se află în sufletul ei.
Așadar, în timpul unei emisiuni TV, cântăreața a admis că s-a despărțit de tatăl copilului ei, dar că nu a fost dată afară din casă așa cum s-a vehiculat. Aceasta a ales pur și simplu să plece, pentru a scăpa de tot stresul din viața ei.
”Nu am fost dată afară din casă. Pur şi simplu am acceptat condiţia de a împărţi totul. Nu mai pot face faţă acestui stres continuu. Analizele nu mi-au ieşit foarte bine. Doctorii mi-au spus să mă liniştesc dacă nu îmi vor prelungi cu încă trei luni antibioticul. Am ales această condiţie. Să ies din această poveste cât mai repede. Noi suntem despărţiţi de mai mult timp. A vrut doar să clarific că nu am fost dată afară din casă. Am avut de ales dintre casă şi maşină pentru că nu puteam să îmi cresc opilul în maşină. El s-a răzgândit apoi, a vrut să împărţit totul jumate cu jumate. Când am început să mă simt rău, am fost la medic şi s-a cerut de urgenţă reevaluarea mea şi s-a constatat că nu îmi este favorabilă. Mi s-a spus să fac tot ce îmi stă în putinţă să ies din acest stres. Am ales să accept condiţiile lui astfel încât să se termine o dată şi să pot să îmi cresc copilul liniştită”, a mărturisit Alessia la Star Matinal, conform Spynews.
În plus, Alessia a declarat și că în aceste momente părinții îi sunt alături:
”Dumnezeu şi părinţii mei, cine să mă ajute? Cât se poate, până când nu intervin orgoliile (n.r. plânge). Cât îmi permit şi mie nervii (n.r. relaţia cu tatăl copilului). Nici nu mai vreau să lupt cu concepţiile cuiva. Vreau pur şi simplu să scap”, a mai explicat Alessia în cadrul emisiunii.
Alessia este foarte renumită pentru piesele ”Boro Na Sou Po” sau ”Fată rea”. Aceasta a devenit pentru prima oară mamă în anul 2017, atunci când a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Ea și cu fostul ei soț s-au căsătorit atunci după 11 ani.
Sursa: clickpentrufemei.ro