




Are cinci copii, numeroase proiecte și un fizic impecabil, dar și o anemie severă cu care se confruntă din copilărie. După ce anul trecut a avut o serie de episoade în urma cărora a ajuns la perfuzii, Anca Serea ne-a povestit în ce stare se află acum și ce interdicții are din cauza problemelor de sănătate, de care încă nu a scăpat complet.
Anca Serea este una dintre acele vedete care dau impresia că fac cu ușurință totul, de la a naște cinci copii până la a se menține suplă sau a avea o viață de cuplu model cu soțul ei, Adi Sână. Vedeta plătește totuși un preț, deoarece pentru a avea timp de toate aspectele esențiale ale vieții sacrifică ore de somn și face eforturi mari. Sacrificiile și-au spus cuvântul și anul trecut, când, pe fondul oboselii, i s-au amplificat probleme mai vechi, Anca ajungând de mai multe ori la perfuzii din cauza unei anemii severe, cu care se luptă din copilărie.
Anca Serea: ”Nu am mai făcut mișcare de la începutul anului”
Deși a reușit să-și amelioreze problemele de sănătate, Anca este departe de a se vindeca complet, așa cum ne-a mărturisit: ”Nu am mai făcut deloc mișcare de la începutul anului, din cauza problemelor de sănătate. S-au mai remediat problemele mele, dar nu atât de mult încât să-mi permită să depun un efort. Merg la diverse proceduri, merg la masaj, dar la astea mergeam și înainte”. În ciuda faptului că sănătatea îi dă bătăi de cap, vedeta ne-a declarat că nu este deloc ipohodră și că…
Continuarea Aici


