Publicitate
Publicitate

Căsătoriile laice din Italia, pentru prima dată majoritare (Istat)

Majoritatea cuplurilor care s-au căsătorit anul trecut în Italia au optat pentru ceremonii laice, conform datelor oficiale date publicităţii miercuri, o premieră în ţara tradiţional catolică, relatează DPA.

Din cele aproape 196.000 de căsătorii, aproximativ 50,1% au fost celebrate în cadrul ceremoniilor laice, nu religioase, a indicat agenţia naţională de statistică Istat.

Prin comparaţie, în anul 1970, ceremoniile laice au reprezentat doar 2,3% din cifra totală, procentul crescând la 36,7% în 2008 şi la 49,5% în 2017.

Au apărut căpșunile gigant în România. Prețul pentru o caserolă dintr-o seră de 2 milioane euro
RecomandariAu apărut căpșunile gigant în România. Prețul pentru o caserolă dintr-o seră de 2 milioane euro

În regiunile sudice din Italia, cu o atitudine socială mai conservatoare, căsătoriile religioase sunt majoritare.

Ca majoritatea ţărilor din Europa de Vest, Italia devine din ce în ce mai seculară şi influenţată de multiculturalism.

Potrivit Istat, se întâmplă mult mai des ca străinii şi persoanele care se recăsătoresc după un divorţ să opteze mai degrabă pentru o ceremonie laică decât pentru una religioasă.

Nastere la 10.000 de metri pe ruta Dakar Roma. Ce s-a intamplat cu bebelusul
RecomandariNastere la 10.000 de metri pe ruta Dakar Roma. Ce s-a intamplat cu bebelusul

Agenţia a declarat că a existat o creştere a numărului de căsătorii între 2017 şi 2018, însă pe o perioadă de zece ani numărul total al acestora a scăzut cu peste 25%, în mare parte din cauza crizei demografice care afectează Italia. ”Mai puţini tineri, mai puţine căsătorii”, a rezumat Istat situaţia.

Totodată, Istat a indicat peste 9.500 de parteneriate civile între persoane de acelaşi sex au avut loc după legalizarea acestora, la jumătatea anului 2016, dintre acestea 2.800 fiind încheiate anul trecut.