Așa cum bine știm deja, episodul coronavirus a alertat întreaga țară. Speriați de noua formă de coronavirus, oamenii au dat buzna în magazine și au cumpărat tot ce înseamnă dezinfectanți și spirt.
În urma acestei situații create, medicul Streinu Cercel face precizări despre ce ar trebui să consume românii pentru a se putea feri de acest virus agresiv.
Apă de la robinet
Medicul este de părere că ar trebui să bem apă de la robinet deoarece are clor, iar clorul omoară bacteriile.
Tot acesta susține că spirtul nu ne este de ajutor.
„Alcoolul sanitar nu este bun, nu foloseşte la nimic. Spirtul medicinal nu e bun. Substanţele care sunt pe bază de alcool, dar sunt speciale, care să fie biocide. Spirtul nu este biocid. Sunt bune şi substanţele pe bază de clor, dar nu clorhexidina pentru că s-a demonstrat că nu este activă pe coronavirus”, a declarat acesta.
Plămânii sunt printre organele afectate
Doctorul a precizat cum acționează și cum ne afectează acest virus.
„În principal, plămânul este afectat de acest virus şi în mod secundar celelalte organe. Pentru a funcţiona avem nevoie ca toate organele să fie oxigenate la valori maximale, iar această oxigenare a organelor interne se produce cu ajutorul plămânului.
Plămânul este cel care permite accesul oxigenului în alveole şi din păcate acest virus nu face altceva decât dezlipeşte pneumocitele, celulele care sunt specifice plămânului, de pe membrana bazală şi practic fără pneumocite nu se poate face acest transfer de gaze, practic omul se sufocă văzând cu ochii.
Foarte multe persoane, respectiv majoritatea se vindecă cu restitutio ad integrum, asta înseamnă cu refacerea în totalitate a structurii”, a afirmat Adrian Streinu-Cercel, în direct la Antena 3.
Cum se poate transmite COVID-19
Alexandru Rafila precizează că virusul se transmite pe cale aeriană.
„Simptomatologia nu este neapărat diferită, ci este nespecifică. Se întâmplă ca uneori această boală să debuteze ca o gastroenterită, cu diaree și nu te gândești la infecția cu coronavirus.
Vreau să vă spun că virusul se transmite pe care aeriană, el se elimină și pe cale fecală la un anumit moment, dar calea fecală – orală nu e considerată o cale de transmitere a acestui virus.
Probabil că încărcătura virală este greu de crezut că va produce infecția și atunci rămânem la această cale aeriană de transmitere”, a menționat Alexandru Rafila, în direct la Antena 1.




