Publicitate
Publicitate

Cine este ispita Irina Stroia de la Insula Iubirii, sezonul 5. E a doua oară când participă la show

Irina Stroia joacă rolul de ispită la Insula Iubirii în sezonul 5. Nu este prima oarcă când participă la acest show, alături de prezentatorul Radu Vâlcan și celelalte ispite. Iată cu ce se ocupă ea în viața de zi cu zi, când nu apare pe sticlă.  

Ispita Irina Stroia, în vârstă de 23 de ani, este consultant estetic și este pentru a doua oară în rolul de ispită ”Temptation Island – Insula iubirii”, la Antena 1.

În sezonul 4 al show-ului ea l-a vrăjit pe Iulian, cel care avea o relație cu Marinela Mavrodin. I-a dovedit bărbatului că relația cu iubita nu era potrivită pentru el, motiv pentru care s-au și despărțit.

Cine este Dana Badea, ispita de la Insula Iubirii. Bruneta a fost implicată într-un scandal amoros de proporţii
RecomandariCine este Dana Badea, ispita de la Insula Iubirii. Bruneta a fost implicată într-un scandal amoros de proporţii

Irina a decis să participe și în al cincilea sezon. Anul trecut, înainte de show, făcea declarații: ”Nu îmi place să mă laud, îmi place să demonstrez”, spunea Irina, care este o fire dinamică și activă, iar în trecut a practicat și judo.

E oficial! Când începe sezonul 5 din Insula Iubirii, la Antena 1

Sezonul 5 de la Insula Iubirii debutează mai repede decât se așteptau toți. În mai puțin de jumătate de an de la sfârșitul sezonul 4, cel nou va apărea pe post, la Antena 1. Concurenții sunt pregătiți, dar mai ales ispitele care au un rol deosebit de important!

Cine e Matei, noul concurent de la FERMA 2019? A fost ispită la Insula Iubirii, la Antena 1
RecomandariCine e Matei, noul concurent de la FERMA 2019? A fost ispită la Insula Iubirii, la Antena 1

Alte cupluri sunt pregătite să își testeze iubirea în cel de-al cincilea sezon Insula Iubirii de la Antena 1. Mulți fani așteptau show-ul, chiar de la sfârșitul ediției cu numărul 4.

Foto: Facebook, PR, Instagram

Continuarea Aici

Cine este Adrian Demetrian, ispită la INSULA IUBIRII, sezon 5. Legătura neştiută dintre el şi Andreea Bălan
RecomandariCine este Adrian Demetrian, ispită la INSULA IUBIRII, sezon 5. Legătura neştiută dintre el şi Andreea Bălan