În urmă cu aproximativ un an, Victor Slav și Bianca Drăgușanu și-au încheiat aparent definitiv relația. De atunci, blonda a reușit să aibă două relații. Una cu Tristan Tate și cealaltă cu Alex Bodi, bărbatul cu care se și află în prezent. În schimb, Victor Slav nu s-a grăbit atât de mult să își arate viața sa sentimentală.
Victor Slav a fost văzut în compania unei femei asemănătoare Biancăi Drăgușanu, însă nu ar fi fost ceva de durată. Mai apoi, bărbatul a mărturisit că se află într-o relație cu Raluca Silea, o brunetă foarte frumoasă renumită în lumea celebrităților pentru că a avut relații cu bărbați celebri, printre care și foști iubiți de-ai Biancăi Drăgușanu. Printre care Tristan Tate și Adrian Cristea. În schimb, relația celor doi s-a terminat repede și au rămas amici.
Acum însă, Victor Slav a fost plecat într-o călătorie alături de câțiva prieteni dar și o blondă nemaivăzută până acum. Aceasta apare în aproape toate pozele prezentatorului tv, lucru ce a ridicat suspiciuni și curiozități nu doar pentru fani dar și pentru presă. Având în vedere că brunetul a aflat de zvonurile din mediul online, acesta a fost foarte indignat și a ținut să spună și el câteva cuvinte.
“As fi tare curios sa stiu care sunt sursele care au confirmat aceasta relatie amoroasa, astfel incat nu doar un articol de ziar a sustinut ca aceasta ar exista, dar se si fac emisiuni de doua zile pe aceasta tema. Cred ca v-am obisnuit, de-a lungul timpului, cu asumarea vietii personale si, daca as fi fost intr-o relatie, cu siguranta ati fi aflat. Sunt uimit in ultima perioada de genul acesta de stiri, de modalitatea conceperii lor si de vehementa sustinerii. Revenind, aceasta stire este total falsa si v-as ruga, pe viitor, sa contactati, intr-un fel sau altul, si persoanele direct implicate. In rest, daca intereseaza pe cineva, vacanta a fost minunata… recomand!”, a declarat Victor Slav pe contul său de Facebook.
Victor Slav de 39 de ani și Bianca Drăgușanu de 37, s-au cunoscut în anul 2012 pe platourile de filmare, iar după doar un an, cei doi s-au căsătorit. Din nefericire însă, infidelitatea Biancăi a pus capăt mariajului celor doi. După acel episod, cei doi s-au împăcat fără a se mai căsători. Mai apoi, cele două vedete au devenit părinții unei fetițe pe nume Sofia Natalia, în vârstă de 3 ani.
Sursa: unica.ro



