Amănunte noi ies la iveală despre relația dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi. Cei doi sunt în vacanță, însă abia după ce se vor întoarce situația dintre ei se va clarifica. Cel puțin așa susțin surse din apropierea vedetei.
După o perioadă în care au fost certați, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi se află acum la Hong Kong, unde petrec o scurtă vacanță. Alex Bodi a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o determina pe vedetă să se întoarcă în brațele lui. Deși petrec împreună la Hong Kong, lucrurile dintre ei nu sunt încă foarte clare.
„Bianca, la început, voia să îi închidă telefonul, dar, din curiozitate, a acceptat să vorbească cu el. Voia să îl audă cum își cere scuze și cum își motivează gesturile pe care le-a făcut. Apoi, văzând că el chiar regretă sincer cele întâmplate și că, cu adevărat, simte ceva pentru ea, a acceptat să îi mai dea o șansă.
El i-a propus să meargă împreună în Hong-Kong, chiar dacă acolo are de încheiat niște afaceri serioase, iar ea, de test, a acceptat. Este, ca să spun așa, o vacanță de probă pentru el, doar după ce se vor întoarce vor putea spune, cu adevărat, dacă mai formează sau nu un cuplu”,a dezvăluit un apropiat al Biacăi Drăgușanu pentru wowbiz.ro.
De-a lungul anilor, Bianca Drăgușanu a avut numeroase relații. Printre cei cu care s-a iubit se numără designerul Cătălin Botezatu și fostul fotbalist Adrian Cristea, supranumit Prințul. Vedeta a fost căsătorită…
Continuarea Aici