Toată lumea îl cunoaște pe Dan Capatos, încă de când lucra la Evenimentul Zilei, iar mai apoi la revista Playboy. Cu toate că este mereu înconjurat de femei frumoase și de tot felul de vedete, puține sunt persoanele care știu că prezentatorul TV are o relație de aproape 20 de ani și un băiețel. Dan preferă să fie cât mai discret când vine vorba despre familia lui.
Cine este soția lui Dan Capatos
Monica este și ea, la fel ca Dan, jurnalist. Cei doi au aceeași profesie care de alfel i-a și unit. Povestea celor doi însă, pare despinsă din povești. Pe vremea când s-au cunoscut, amândoi aveau deja relații. Ba mai mult, Monica chiar urma să se căsătorească cu un alt bărbat. Cei doi au hotărât să pună punct relațiilor din acel moment și să înceapă să fie împreună.
„Ea avea nunta pregătită şi fixată peste trei luni, cu invitaţiile date, dar din momentul în care ne-am văzut s-a hotărât să anuleze tot ca să nu rişte un divorţ urât. A fost o relaţie tumultuoasă de la început. Am cunoscut-o într-o redacţie la Media Pro şi, în scurt timp, a explodat totul şi ne-a dat şi vieţile peste cap, pentru că fiecare dintre noi eram angrenaţi într-o relaţie, ea, chiar foarte avansată”,a mărturisit în trecut Dan Capatos.
Și aparent, nu a fost o mișcare greșită aceea de a forma un cuplu. Sunt împreună de aproape 20 de ani și relația lor continuă să fie una frumoasă, după spusele prezentatorului tv.
„Suntem de ani împreună şi este o legătură care nu s-a erodat prea mult. Poate ne iartă Dumnezeu că am ieşit din relaţiile acelea – în care oamenii respectivi n-aveau nicio vină să păţească aşa ceva – şi am format noi acest cuplu bazat pe sentimente. Nu am făcut-o să-i distrugem pe alţii, ci să nu ne distrugem noi vieţile”, explica Dan Capatos într-un interviu pentru Taifasuri.
Cei doi au împreună un băiețel, pe nume Andrei, de 8 anișori.
„Andrei ştie ce face tati. Ştie şi prostiile pe care le-a făcut tati pe la TV. Generaţia aceasta este la curent cu tot ce se întâmplă acum sau ce s-a întâmplat. El doarme mare parte de timp când am eu emisiune (…) El este un băieţel normal pentru vârsta lui. Este cuminte, cu cele mai bune note posibile, face sport. Cât n-am făcut eu toată viaţă, el a făcut în primii opt ani”, a afirmat Dan Capatos la Răi da’ buni!.



