Publicitate
Publicitate

Dalai Lama are autoritatea de a-și desemna singur succesorul, afirmă liderii tibetani

Dalai Lama este singura autoritate îndreptăţită să decidă în privinţa modului în care va fi ales succesorul lui, au declarat miercuri mai mulţi lideri religioşi şi politici ai comunităţii tibetane din exil, citaţi de DPA.

„Dacă Guvernul Republicii Populare Chineze va alege din motive politice un candidat pentru Dalai Lama, poporul tibetan nu îl va recunoaşte şi nu îl va respecta pe acel candidat”, se afirmă într-o rezoluţie adoptată de peste 100 de participanţi reuniţi în oraşul indian Dharamsala.

Alegerea unui succesor al celui de-al 14-lea Dalai Lama, care a împlinit în 2019 vârsta de 84 de ani, reprezintă de multă vreme o chestiune aprig disputată între China şi guvernul tibetan din exil.

Prețul energiei a explodat în România. Plătim cel mai mult din Europa, 144 de euro
RecomandariPrețul energiei a explodat în România. Plătim cel mai mult din Europa, 144 de euro

Potrivit tradiţiei, o reîncarnare a lui Dalai Lama este identificată prin intermediul unei metode vechi de peste 800 de ani, cu ajutorul mai multor semne divine.

„Relaţia dintre toţi foştii Dalai Lama şi poporul tibetan a fost asemănătoare cu aceea dintre cap şi gât sau ca aceea dintre trup şi umbra sa şi, prin urmare, cele două entităţi nu pot fi niciodată separate”, se afirmă în textul aceleiaşi rezoluţii.

Acesta este şi motivul pentru care tradiţia alegerii succesive a persoanei care devine Dalai Lama prin metoda reîncarnării ar trebui să continue, au adăugat semnatarii documentului.

Un gigant de 27 miliarde euro intra puternic in Romania. Ce produs nou apare pe rafturi
RecomandariUn gigant de 27 miliarde euro intra puternic in Romania. Ce produs nou apare pe rafturi

Rezoluţia a fost adoptată la o conferinţă organizată de guvernul tibetan din exil, care îşi desfăşoară activitatea în Dharamsala.

Cel de-al 14-lea Dalai Lama s-a refugiat în India după ce China a înăbuşit o revoltă ce a avut loc în Tibet în 1959, urmată de arestarea mai multor sute de tibetani. Oficialii chinezi consideră că adepţii lui Dalai Lama reprezintă un grup de separatişti.

Dalai Lama a oferit răspunsuri criptice în ultimii ani jurnaliştilor care i-au adresat întrebări legate de succesorul său.

Rasturnare de situatie la granita. Ungaria a returnat Ucrainei comoara de 82 de milioane de dolari
RecomandariRasturnare de situatie la granita. Ungaria a returnat Ucrainei comoara de 82 de milioane de dolari

În mai multe interviuri, el a sugerat că ar putea fi ultimul Dalai Lama, că succesorul lui ar putea fi ales la fel cum este ales papa de la Vatican, dar şi că urmaşul lui ar putea fi o femeie.

 

Sursa foto: bbc.com