
Anca Serea este însărcinată din nou și în curând va aduce pe lume cel de-al șaselea copil, care va fi o fetiță. Fericită din cale afară, vedeta a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare.
Anca Serea şi Adi Sînă sunt părinții celor cinci copii pe care i-au botezat cu nume care mai de care mai speciale, David, Sarah, Noah, Ava şi Moise.
„O nouă minune în viață noastră! O adevărată binecuvântare anunțată în prag de sărbătoare! În familia noastră e așteptată cu mult drag #babynr6, este fetiță și se va numi cel mai probabil Leeah, frățiorii ei vor decide. Știți cum se spune, că frumusețea vine din interior? Chiar așa e! Și energia bună, aceea generatoare de zâmbete, tot din interior vine. Tu le setezi, tu alegi cum gândești, cum reacționezi, cum trăiești. Eu aleg să trec peste toate cu zâmbetul pe buze și să sărbătoresc în fiecare zi energia minunată care vine din interior și mă face să mă simt mai bună, mai frumoasă, mai puternică! Acum energia din interior vine și de la fetiță noastră, #babynr6, pe care o așteptăm cu mare drag! Mi-am dorit întotdeauna o familie mare, cu mulți copii. Mi-am dorit chiar și să devin învățătoare, tot de dragul copiilor, un vis care, cine știe, poate chiar se va concretiza cândva. Până atunci, sunt foarte încântată că este fetiță și echilibrăm astfel cumva balanță, pentru că vor fi de acum trei fetițe și trei băieți. Noi va dorim dorim, zile frumoase de sărbătoare…
Continuarea Aici


