Gina Pistol, detalii din culisele Asia Express. Ce a avut în bagaj prezentatoarea TV și prin ce peripeții a trecut

Viața ei a fost una în care suișurile și coborâșurile și-au făcut loc deopotrivă, însă Gina Pistol trăiește acum cea mai fericită perioadă din viața ei. Îi merge șnur și-n viața profesională, și-n viața sentimentală, subiecte despre care a vorbit cu maximă sinceritate, în interviul de mai jos.

Care au fost cele mai grele momente pentru Gina la Asia Express, ce spune despre bărbatul pe care-l iubește și care este adevărata ei relație cu cei trei chefi, colegi de platou? Aflați chiar de la ea.

E clar că ai avut parte de condiții privilegiate în timpul filmărilor. Totuși, ce a fost greu pentru tine, în cele două luni petrecute în Asia și India?

Singurul avantaj pe care noi, cei din echipa de producție, îl aveam față de concurenți era că, la finalul zilei de filmare, aveam certitudinea cazării. Dar asta nu înseamnă că toate locurile unde am dormit erau minunate. Am avut parte și de nopți nedormite pentru că angajații unui hotel făceau multă gălăgie în toiul nopții, fără să țină cont de nimic, deși eu urma să mă trezesc în jur de ora 4 pentru a mă pregăti de o nouă zi de filmare. A fost dificil și pentru noi, nu doar pentru concurenți. Ne-a lipsit confortul de acasă și nu știam niciodată ce ne așteaptă seara, când ajungem la cazare. Dar acum văd imaginile cu vedetele Asia Express și nu îmi vine să cred prin ce locuri au dormit, prin ce experiențe au trecut. Eu îi vedeam că sunt foarte obosiți, pentru că au avut și seri în care…

Continuarea Aici