Gina Pistol și Smiley au devenit astăzi, 27 mai, oficial soț și soție! După cununia civilă și cununia religioasă care au avut loc discret, în prezența familiilor și a celor mai apropiați prieteni, la Palatul Snagov, cei doi miri își așteaptă invitații la Orangeria Iris, o sera aflată la liziera Pădurii Snagov, pentru o petrecere în natură, cu muzică live, dans, flori albe, meniuri pentru toate gusturile și multă veselie.
„Astăzi este o zi foarte emoționantă pentru noi, așa cum probabil este pentru toți cei care se căsătoresc și probabil înțeleg prin ce trecem. E o avalanșă de trăiri, de lucruri de făcut, un mix de bucurie cu grija, o combinație între trăirea momentului în adâncul sufletului și entuziasmul întâlnirii cu toți cei dragi care se bucură pentru noi, o succesiune de râs și plâns de bucurie, dar și de a savura fiecare secundă cât mai mult. Este o zi pe care parcă ne-o dorim mai lungă, pentru că ne-am gândit mult la cum va fi, ne-am tot imaginat-o în fel și chip și am vrea să ne bucurăm în tihnă de fiecare detaliu, de fiecare invitat, de fiecare privire, zâmbet sau dans. Însă, dincolo de toate momentele acestei zile și de încărcătura emoțională cu care vin ele la pachet, noi ne-am promis că astăzi și mereu ne vom îmbrățișa, vom dansa, ne vom bucura de fiecare secundă de „împreună”!”, a mărturisit Gina Pistol imediat după cununia religioasă
„„DA”-ul despre care ne întreabă toată lumea a fost spus tare și răspicat, în același timp de amândoi, așa cum trebuie să se întâmple. Acum, gata, toată lumea la dans! Hai, și!”, a completat vesel, în stilul său caracteristic, Smiley, înainte să apară invitații la petrecerea de nuntă.
Într-o locație nouă, de lângă București, gândită precum o seră uriașă, inundată de lumina naturală, îmbrățișată de pădure, cu o grădină aranjată în detaliu, precum o broderie fină, de echipa master floristului internațional Nicu Bocancea, Gina și Smiley își așteaptă prietenii, apropiații și familiile pentru a se bucura împreună de fericitul eveniment, mult așteptat de toată lumea.
Cu construcții florale suspendate, în care florile albe sunt asemeni unor lucrări de artă, prinse în rame albe, cu mese ce poartă numele unora dintre piesele cele mai iubite ale lui Smiley, cu place card-uri cu nume de invitați, scrise pe codițe de măr și cu multă grijă la detalii, spațiul se umple de culori, de zâmbete, de dansuri și de sărbătoare pentru proaspeții căsătoriți. „Obiectivul nostru a fost să creem un spațiu de poveste, elegant, simplu, în nuanțe de alb și verde, care să fie cadrul perfect și simplu pentru povestea de dragoste a celor doi miri. Orangeria noastră este gândită să aibă cea mai versatilă compartimentare, spații romatice, cele mai gustoase preparate si cea mai frumoasă lumină naturală în interior care pe timp de zi este dată de razele soarelui, iar seara de strălucirea stelelor. Discreția mirilor, decența cerintelor, dorința lor de a nu epata și de a-și păstra povestea în coordonatele simplității și ale eleganței au transformat spațiul orangeriei într-o ramă luminoasă în care se desfășoară perfect tabloul nunții lor.”, a declarat Nicu Bocancea, semnatarul decorurilor, dar mai ales co-fondatorul Orangeriei Iris, care a fost încă de la prima vizită cea mai dorită opțiune pentru cei doi miri.
Slalomul printre variantele de desfasurator de zeci de pagini, schemele de sală, listarea necesarului, dar și a neprevăzutelor, verificarea detaliilor și repetiția „șnur” dinainte de marele eveniment au făcut din săptămânile de pregătire un tur de forță pentru Ivona Nenu, Ivo Your Wedding Planner, organizatorul evenimentului.
„Știam cu toții că avem în față cea mai importantă nuntă a anului, în România, cu doi miri ocupați, cu timpul fragmentat între proiecte profesionale nenumărate și frumusețea vieții de părinte, iar o nuntă este ca un maraton, cu multe decizii de luat, detalii de stabilit. Grija mea a fost să le trasez drumul în cele mai mici detalii, să le strâng toate necesitățile și informațiile, cele mai bune oferte, listele de întrebări și de decizii necesar de luat, toate într-un singur loc și să încerc cu fiecare răspuns să mai pun o piesă de puzzle în tabloul final. Am vrut să le organizăm pe toate din timp, cât să aibă în ziua nunții lor cea mai frumoasă stare, nicio grijă, să se poată bucura de toate și de toți invitații, să mă știe alături pentru orice, să știe că toate sunt stabilite, iar cele mai imprevizibile scenarii preîntâmpinate.”, a mărturisit Ivona Nenu, cea care le-a fost alături lui Smiley și Ginei Pistol și la organizarea botezului micuței Josephine.