Trei grupuri de colindători, elevi din şcolile Capitalei, au fost primite luni după-amiază de Familia Regală, la Palatul Elisabeta.
Micuţii au fost întâmpinaţi de Custodele Coroanei Române, Margareta, de principele Radu şi principesa Sofia.
Elevii şcolii bilingve Questfield, micii sportivi de la Asociaţia Club Sportiv Sportul din Bucureşti, precum şi corul de copii Allegretto de la Palatul Naţional al Copiilor au recitat poezii sau au interpretat cunoscute colinde româneşti sau internaţionale, dedicate apropiatelor Sărbători ale Naşterii Domnului.
În Sala Regilor a Palatului Elisabeta au răsunat: „S-a născut Mesia”, „Deschide uşa creştine”, „Domn, domn, să-nălţăm”, „Ia sculaţi voi gazde mari”, ori „Merry Christmas”.
Membrii Familiei Regale au înmânat celor mici un CD cu „Muzica Regelui/The King’s Music”, iar copii le-au oferit acestora un aranjament floral, o machetă cu Ieslea Naşterii Domnului şi o minge cu autografele membrilor clubului sportiv.
Sursa foto: b1.ro



