Publicitate
Publicitate

Încă întreții relații intime cu fostul iubit? Uite câteva motive pentru care trebuie să renunți

Nu este un lucru nou să ți se întâmple să faci sex cu fostul tău iubit. Poate ți s-a întâmplat în trecut să faci asta o dată sau de două ori. Sau poate că doar ce v-ați despărțit în urmă cu puțin timp, iar acum vă aflați în stadiul în care încă vă mai întâlniți în pat. Uite de ce ai foarte multe lucruri de pierdut dacă continui cu acest obicei.

1. Nu poți digera despărțirea

Cum să îl poți scoate din viața ta, când el încă se află în ea? Orice despărțire reprezintă o pierdere ce înseamnă un proces de doliu cu diferite etape. Întâlnim așadar negarea, furia, tristețea, negocierea, acceptarea.  Sexul cu fostul iubit este tradus printr-un blocaj emoțional, indiferent de cât de bine susții tu că ești.

2. Sexul cu fostul iubit îți afectează stima de sine

El a început despărțirea, iar tu ai fost de acord. Sau poate că tu ai apelat la ruptură drept o metodă de a-l maturiza. Însă încă ești prinsă sufletește în relație, sau poate îți dorești, în secret, la împăcare. Imaginează-ți care ar fi impactul acesta. Să îți dorești să fii cu o persoană, iar acea persoană să nu își dorească nimic mai mult decât o simplă prietenie cu beneficii. Bineînțeles, după ce dețineți un istoric și la un anumit moment dat reprezentai o prioritate pentru el. Un joc emoțional cât se poate de toxic pentru tine, unde fostul tău iubit deține puterea, iar stima ta de sine este complet distrusă.

Andreea Esca, detalii intime din viața ei: „Primul iubit nu se uită niciodată”
RecomandariAndreea Esca, detalii intime din viața ei: „Primul iubit nu se uită niciodată”

3. Hormonii se joacă cu tine

Atunci când faci sex cu fostul tău iubit sunt eliberați foarte mulți hormoni, așa cum se petrece de obicei în timpul oricărei partide de sex. Hormonul atașamentului, adică (oxitocina) va evidenția sentimentele pe care încă le ai și pe care le credeai dispărute. Cu alte cuvinte, începi să ai din nou sentimente pentru fostul tău. Din acest motiv, de exemplu, sexul fără implicații, practicat în mod frecvent, te fac să te atașezi de bărbatul cu care ai impresia că ai o poveste fără angajamente.

4. Sexul cu fostul iubit reprezintă o sursă de false speranțe

Așa cum am mai menționat, poate visezi în sinea ta la împăcarea care în mod clar nu va veni. Pentru el, totul este simplu. Primește sex ori de câte ori vrea, iar dacă are tendințe de manipulare, se va folosi de sentimentele tale pentru a-și atinge scopul. Să nu cumva să crezi că prin această metodă îl vei putea readuce înapoi în viața ta, căci nu este așa deloc.