O dilema a vietii moderne: ce punem pe primul loc, relatia cu partenerul, sau cariera noastra? Decizia nu este una comuna, ci una care depinde de fiecare persoana in parte. Acum, toti ne stim cum suntem, ce vrem de la viata (sau, macar, ar trebui sa stim), iar acest lucru are influenta asupra acestei „alegeri”, daca putem s-o numim asa.
Exista o mare certitudine: atat slujba cat si relatia ocupa un rol important in viata noastra. Sunt cele doua mari cunoscute care ne definesc viata, care ne fac persoanele care suntem in fiecare zi, care ne definesc si ne implinesc. De slujba avem toti nevoie, fie doar din motive financiare, fie pentru ca ne simtim goi fara o ocupatie. Relatia, care are potential de a deveni familie mai incolo, de ea avem nevoie pentru ca ne face sa ne simtim bine, sa ne destresam, sa zambim, sa simtim ca avem un rost si ca suntem importanti pentru cineva, la fel cum acel cineva este important pentru noi.
Acum, pentru multi dintre voi, aceasta intrebare, aceasta alegere poate parea una ciudata; sau, poate nu este nici macar o alegere, pentru ca aveti setat totul clar in minte: slubja pe primul loc / relatia pe primul loc, nimic mai important, pentru ca aceea este cea mai importanta pe termen lung.
Cele doua se intalnesc, intr-adevar, in cateva puncte esentiale. Exista o zicala faimoasa, care spune ca „banii nu aduc fericirea”. Din punctul de vedere al acestei zicale, e mai mult decat clar cine „castiga” confruntare dintre cele doua elemente din viata noastra. Insa, pe de alta parte, aceasta zicala poate fi combatuta: daca nu ai bani, care vin, implicit, dintr-o slujba, atunci nu esti fericit, nu poti sa-ti intretii familia, prietena/prietenul te paraseste si ajungi sa nu ai nimic. Deci, ca sa ai o relatie buna, solida, trebuie sa ai un suport financiar. Corect! Dar, ce facem atunci cand avem un suport financiar si vrem mai mult, si mai mult si tot mai mult, poate mai mult decat avem nevoie, mai mult decat are partenerul nevoie? Ce facem cand slujba si dorinta de bani, implicit, ne ghideaza din ce in ce mai mult? Eh, atunci riscam sa pierdem tot.
Reversul medaliei este ca, daca ai o slujba buna, bani cat iti trebuie si cat vrei, dar nu ai pe nimeni care sa te astepte acasa, nu vei fi fericit. Poate ca banii nu aduc fericirea, dar pot s-o intretina. Totusi, fericirea e intretinuta cel mai bine de o relatie normala. Si nu, nu ma refer la relatia cu parintii, aceasta este alta discutie. Parintii, prin felul lor de a fi, ii doresc tot binele din lume copilului, si chiar daca acesta se instraineaza odata ajuns la maturitate si concentrat pe servici, ei il vor ierta intotdeauna cand se intoarce acasa, pentru ca asa sunt parintii.
Nu, aici ne referim strict la relatia cu partenerul/partenera. Un job este cat se poate de important, clar, si, este perfect normal sa-ti doresti sa ai o slujba buna, un salariu decent, sa-ti doresti sa cresti profesional. Este chiar ok sa mai facem sacrificii din cand in cand, gen sa stam mai mult peste program la work, sa ne ocupam de lucruri importante in afara orele de serviciu, si este chiar ok sa facem pe plac sefului daca dorim o avansare. Insa, cuvantul cheie aici este „ocazional”, „din cand in cand”. Nu trebuie sa ne facem o obisnuinta din asta. In momentul in care in viata noastra cotidiana se insereaza statul peste orele de munca la birou, in fiecare zi, o disponibilitate iesita din comun oricand si oricum, si chiar, lipsa concediilor si a momentelor personale, atunci ajungem sa avem o relatie cu job-ul nostru. Iar, in acest caz, o alta relatie nu mai are loc.
Pentru ca, vrand-nevrand, lasam relatia sentimentala pe locul 2. Partenerul devine neglijat, nu mai exista timp, exista o competitie ireala intre slujba si partener. Si, in cele mai multe cazuri, vom ajunge sa pierdem persoana respectiva. Pentru ca slujba, partenerul nostru tacut, a devenit cea mai importanta, a ajuns pe primul loc, si asta, doar pentru ca am lasat-o noi. Iar, in acest caz, persoana cealalta va cauta pe altcineva care sa fie la fel de implicat/a in relatie, precum e ea. Pentru ca altfel, eforturile si implicarea partenerului raman nerasplatite si nu mai sunt reciproce.
Da, exista cazuri in care ambii parteneri muncesc la fel de mult. In acest caz, este clar ca termenii de pe care porneste relatia sunt asemanatori, exista o anumita intelegere intre parteneri. Dar, acesta este doar un caz, si nici macar unul care sa dureze foarte mult. Pana la urma, cineva se va satura, va descoperi cum e sa pui relatia pe primul loc, si va pleca.
Exista momente in viata in care punem slujba pe primul loc. Sunt sigura ca majoritatea dintre oamenii au facut acest lucru. E normal, mai ales cand esti tanar, sau, la inceput de drum. Insa, trebuie gasita o balanta intre cele doua elemente importante din viata noastra. Atunci cand gasesti partenerul care merita, atunci cand simti ca persoana de langa tine este importanta si merita atentie, atunci, cu toata parerea de rau pentru workalcohoolici, relatia merita sa treaca pe primul loc. Pentru ca, la final, se poate intampla orice cu o slubja: poti sa o ai toata viata, dar, de asemenea, poti sa o pierzi in orice moment, chiar daca ti-ai dat tot timpul silinta pentru ea. Iar, in acest caz, vei ajunge acasa, la o casa goala, fara nimeni care sa te intampine, care sa-ti zambeasca, sa te faca sa te simti mai bine, sau sa te incurajeze. Si atunci vei simti cat de goala este intr-adevar viata ta!