Publicitate
Publicitate

Medaliile furate din muzeul Stasi din Berlin erau „în mare parte reproduceri”

Hoţii care au furat mai multe medalii şi bijuterii din Muzeul Stasi din Berlin weekedul trecut vor fi cel mai probabil dezamăgiţi atunci când vor descoperi valoarea reală a obiectelor sustrase, întrucât cele mai multe dintre ele sunt reproduceri, a anunţat luni directorul instituţiei, citat de DPA.

Angajaţii acestui muzeu, care funcţionează ca un centru memorial dedicat sistemului politic din fosta Republică Democrată Germană, au alertat Poliţia duminică, după ce au descoperit mai multe dulapuri din sticlă sparte. Se pare că hoţii au pătruns în clădire după ce au spart o fereastră aflată la primul etaj al imobilului.

Autorii jafului au sustras opt medalii şi câteva bijuterii din aur.

Medalii şi bijuterii, furate din Muzeul STASI din Berlin
RecomandariMedalii şi bijuterii, furate din Muzeul STASI din Berlin

Cele mai multe dintre medaliile furate sunt însă replici ale unor obiecte originale şi nu au o valoare prea mare, a declarat Jorg Drieselmann, directorul muzeului.

„Opt medalii au fost furate, dintre care doar una era originală. Celelalte erau reproduceri”, a spus el. Bijuteriile din aur care au fost furate în timpul aceleiaşi spargeri au o valoare totală de aproximativ 1.500 de euro.

„Hoţii care au furat medaliile şi bijuteriile nu dispuneau de cunoştinţele unui expert pentru a estima cu acurateţe valoarea lor”, a precizat Jorg Drieselmann.

Anuntul meteo care strica planurile romanilor. Temperaturile scad la minus 2 grade de 1 Mai
RecomandariAnuntul meteo care strica planurile romanilor. Temperaturile scad la minus 2 grade de 1 Mai

Distrugerile provocate în interiorul muzeului au fost însă multe mai grave. „În comparaţie cu bunurile furate, distrugerile provocate au o valoare mult mai mare”, a adăugat directorul instituţiei.

Medaliile originale din fosta Republică Democrată Germană pot să ajungă la valori de câteva mii de euro atunci când sunt vândute pe internet.

Spargerea s-a produs la mai puţin de o săptămână după ce doi hoţi au pătruns în istoricul muzeu Grunes Geworble (Seiful Verde) din Dresda, de unde au furat mai multe seturi de diamante şi pietre preţioase care au făcut parte din bijuteriile casei regale a Saxoniei.

Studiul care explică totul. De ce cartofii furați din farfurie par cu 40% mai buni
RecomandariStudiul care explică totul. De ce cartofii furați din farfurie par cu 40% mai buni

Sursa foto: newsmaker.ro