Publicitate
Publicitate

Motivul pentru care Laura Cosoi și soțul ei își iau fiica cu ei în vacanțe: „Nu este un act de curaj, nu am pus niciun pariu”

Laura Cosoi și-a dorit foarte mult să devină mamă, iar acum, când visul ei a devenit realitate, aceasta nu își poate lua mâna de pe fetița ei, Rita, pe care o ia de fiecare dată în vacanțele în care pleacă alături de soțul ei. În plus, Laura Cosoi a dorit să explice de ce face acest lucru, în cadrul unei postări pe Facebook.

Într-o postare pe care a realizat-o pe contul ei de socializare, vedeta a discutat despre relația cu partenerul ei de viață de când cei doi au devenit părinți. Aceasta a recunoscut că nu poate renunța la timpul petrecut cu Rita, pentru a se bucura de soțul ei.

„Rita este cu noi peste tot pentru că aşa ni se pare firesc. Nu vrem să demonstrăm nimic, nu facem nimic deosebit faţă de alţi părinţi care îşi iau copiii cu ei în vacanţe, nu este un act de curaj, nu am pus niciun pariu, nu facem lucrurile altfel decât simţim, altfel decât sunt valorile după care ne-am ghidat până acum. ☺️ Nu avem nevoie de pauză pentru că ”lucrăm” la relaţia noastră cu Rita de faţă. Ne strângem în braţe, ne ţinem de mână, ne înţelegem tacit din priviri dacă ne amuză vreo prostioară făcută de Rita şi ne place să ne descoperim şi aşa, în postură de părinţi. Pe Rita o integrăm în viaţă noastră şi ne dorim să fim împreună, să cunoaştem locuri noi, să întâlnim oameni faini. Suntem norocoşi că putem face asta, dar este şi asta o alegere pe care ne-o asumăm. Nimic nu este greu dacă te raportezi corect la schimbările pe care le presupune venirea pe lume a unui copil. Ne-am dorit foarte mult acest pui de om şi acum, că este în viaţă noastră, nu ne mai rămâne decât să o trăim împreună, aşa cum am visat! ”, a explicat Laura Cosoi.

Laura Cosoi, prima declarație după ce a înscris-o pe fiica ei, Rita la grădiniță
RecomandariLaura Cosoi, prima declarație după ce a înscris-o pe fiica ei, Rita la grădiniță

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au devenit părinți în urmă cu un an de zile, în luna iunie. Aceștia au o fetiță superbă pe nume Rita.