Influencerul Cristian Cârnu, în vârstă de 25 de ani, cunoscut pentru clipurile sale virale de pe TikTok, este acuzat că ar fi fost implicat într-un mecanism de înșelăciune bazat pe anunțuri false de cazare și apartamente inexistente. Potrivit informațiilor apărute până acum, peste 100 de persoane ar fi fost păcălite, iar prejudiciul estimat trece de 100.000 de lei.
Raportat strict la aceste date, rezultă o medie de peste 1.000 de lei pentru fiecare persoană, dacă suma ar fi împărțită în mod egal. Totuși, amploarea exactă a fiecărui caz urmează să fie stabilită de instanță. Cristian Cârnu a fost reținut, apoi plasat în arest preventiv, fiind acuzat de înșelăciune și fals informatic, după efectuarea unor percheziții.
Cazul atrage atenția și asupra modului în care apropierea creată în online poate fi confundată cu încrederea reală. Pe platforme precum TikTok, utilizatorii văd frecvent aceeași persoană, îi urmăresc poveștile, momentele emoționale sau recomandările, iar această expunere repetată poate crea senzația unei relații autentice. În realitate, familiaritatea nu este o dovadă de caracter.
Psihologul Cristina Sevrani a explicat, potrivit Lyla, că la baza acestui tip de încredere stă para-relația socială. „Cel mai important mecanism este para-relația socială, unde creierul nostru nu face întotdeauna distincția clară între o relație reală și una unilaterală, în care noi urmărim pe cineva fără ca acea persoană să ne cunoască. Adăugăm la asta euristica disponibilității: cu cât vedem mai des o față și o voce, cu atât persoana ni se pare mai familiară și, prin extensie, mai de încredere. Funcționează același principiu ca în reclame, adică repetiția creează confort psihologic.”
Specialista avertizează că tocmai în momentele importante trebuie făcut un pas înapoi. O plată, trimiterea buletinului, deschiderea unui cont sau transferul unui avans pentru o cazare ori un apartament sunt situații în care emoția de familiaritate trebuie suspendată. „Problema este că familiaritatea nu este același lucru cu cunoașterea”, spune Cristina Sevrani.
În datele apărute despre acest dosar se vorbește despre un mecanism prin care încrederea unor persoane vulnerabile ar fi fost câștigată prin gesturi de ajutor și interacțiuni sociale, după care acestea ar fi fost implicate în schema de înșelăciune, inclusiv prin obținerea de date personale sau deschiderea de conturi bancare.
Cristina Sevrani atrage atenția și asupra semnelor unei imagini prea bine construite. Printre acestea se numără perfecțiunea fără fisuri, nevoia permanentă de validare, generozitatea filmată și postată constant, lipsa totală a criticilor și reacțiile disproporționate la întrebări publice. „Un posibil indicator este discrepanța dintre perfecțiunea afișată și complexitatea reală a vieții. O imagine excesiv de coerentă, lipsită de nuanțe, vulnerabilități sau contradicții poate ridica semne de întrebare. Mai e ceva ce merită ținut minte. Empatia publică poate fi performativă, adică învățată și aplicată strategic, nu simțită”, spune psihologul.
Înainte de orice plată sau trimitere de acte, regula rămâne simplă: informația trebuie verificată separat de persoana care inspiră încredere. Psihologul explică și efectul halo: „Este o formă clasică de efect halo: dacă cineva pare să facă lucruri bune și este admirat de mulți, creierul nostru extrapolează automat că acea persoană este bună în toate dimensiunile. Popularitatea devine un fel de «garanție socială» și ne gândim inconștient că atâția oameni nu se pot înșela toți. Este o scurtătură cognitivă utilă în unele contexte, dar extrem de vulnerabilă la manipulare.”
Dosarul este în curs de soluționare, iar instanța va stabili răspunderea și amploarea faptelor. Până atunci, rămâne un avertisment clar pentru publicul din online: faptul că vezi des o persoană pe internet nu înseamnă că o cunoști. Iar atunci când imaginea pare prea atent controlată, merită reținută observația Cristinei Sevrani: „Autenticitatea reală nu are nevoie de atâta administrare.”
