Atunci când autoritățile unei țări nu au nici o strategie de promovare a turismului, salvarea vine cu ajutorul Instagramului. Foarte mulți bloggeri, vloggeri și influenceri din întreaga țara se întâlnesc în locuri de Patrimoniu și se ocupă cu ceea ce știu ei mai bine: fac fotografii și clipuri video care mai apoi devin cunoscute pe internet.
Fanii încep să le urmărească iar mai apoi încep să caute acele zone pentru a le vedea cu ochii lor. Dispar din mediul online și devin turiști.
Vlad Eftenie este unul dintre cei care iubesc arta fotografiei și acest lucru l-a făcut celebru pe internet. Este îndrăgostit de arhitectură și fiecare clădire pare cu totul altfel prin aparatul de fotografiat.
Vlad este unul dintre cei 400 de români care se ocupă cu promovarea Patrimoniul Cultural al țării în mediul online. S-au denumit Cronicarii Digitali, iar fișierele lor media, peste 6 mii la număr au ajuns la un milion și jumătate de utilizatori ai Instagramului, în mai puțin de un an.
„Patrimoniul cultural înseamnă arhitectură, clădiri, înseamnă industrial, hale, fabrici, uzine de apă, înseamnă patrimoniu natural, sate din munți. Arată spectaculos și cu tot cu poveste sunt foarte bine primite în social media”, a declarat Silvia Teodorescu, manager proiect Cronicarii Digitali
După ce le-au postat pe rețelele de socializare, până și simple ruine devin obiective turistice. Un bun exemplu este sinagoga din Constanța, care mai nou a devenit super celebră pe Instagram. E nevoie doar de un unghi potrivit, câteva efecte specifice de pe telefon și un peisaj potrivit care să transforme totul într-un adevărat punct turistic.
Iar pozele cunoscute atrag noi turiști. Este cazul a două tinere din Vaslui, care au venit la mare într-un city break doar pentru a-și face câteva poze lângă Cazino.
Țara noastră are peste două milioane și jumătate de utilizatori pe Instagram, care se focusează cât mai mult pe creativitate, inspirație, panificare și bineînțeles, folosirea hashtag-urilor.
Sursa: observator.tv




















































