Mai bine de jumătate de viață și-a petrecut-o pe scenă, dar, în pofida celebrității ce depășește granițele, se declară „cel mai lipsit de fițe“ artist. Vorbește despre sine cu modestie și despre oameni cu dragoste, iar aceasta este, cu siguranță, rețeta succesului său. Vă invităm să descoperiți omul Paul Surugiu și artistul Fuego într-un interviu emoționant!
Ți-ai descoperit afinitatea pentru muzică în copilărie. Ce îți doreai pe atunci să devii? Te-ai visat altceva decât cântăreț?
Am cântat mereu, de când mă știu, și am amintiri. Ba chiar am păstrat cu sfințenie în arhivă o casetă înregistrată de tata, în care eu cântam de zor mari șlagăre românești din vremea aceea, la vârsta de trei ani. Firește că, dacă am avut un astfel de start, ulterior totul s-a construit pe zona aceasta, inclusiv visurile mele.
Adormeam cu gândul la succesul meu de peste ani, mă trezeam, luam perdele și cearșafuri din casă și făceam scene în spatele blocului, dând spectacole mărețe pentru toate scările din cartier. Pe urmă, am ajuns la școală și acolo am început să fiu remarcat pentru vocea mea, apoi la „Cântarea României“ și tot așa a continuat lupta mea, iar visurile s-au dezvoltat treptat.
Sunt un caz tipic de om care a reușit ce și-a propus și nu m-am visat altceva, chiar dacă bunica mea, care m-a crescut până la 10 ani, și-ar fi dorit să fiu preot. Sigur, cu mult noroc, cu sprijin, cu susținere, cu voință și evoluție, am ajuns să fiu…
Continuarea Aici
