Publicitate
Publicitate

Zeci de mii de locuințe din Letonia și Estonia, fără electricitate din cauza unor furtuni puternice

Furtuni puternice au lovit miercuri Estonia şi Letonia, lăsând zeci de mii de gospodării din regiune fără electricitate, relatează dpa.

Miercuri seara, mai mulţi stâlpi de înaltă tensiune au fost afectaţi şi câţiva copaci au fost dezrădăcinaţi de rafalele de vânt care au atins până la 27 de metri pe secundă.

În Estonia, peste 50.000 de locuinţe au rămas fără energie electrică, potrivit informaţiilor oferite de furnizorul naţional de energie electrică.

În Letonia, 17.000 de gospodării nu aveau electricitate, potrivit mass-media locale.

Prețul energiei a explodat în România. Plătim cel mai mult din Europa, 144 de euro
RecomandariPrețul energiei a explodat în România. Plătim cel mai mult din Europa, 144 de euro

Transportul a fost de asemenea perturbat de-a lungul coastei Mării Baltice.

În zonele din apropierea coastei, au fost chemaţi pompierii după ce mai mulţi copaci smulşi din rădăcină au căzut peste maşinile parcate şi au blocat drumuri.