Publicitate
Publicitate

5 Destinații din Europa pe care NU merită să le vizitezi

Mai ai câteva luni până la concediu și vrei deja să începi să cauți destinația ideală de vacanță. Cu siguranță îți dorești să vizitezi cele mai renumite și interesante atracții turistice. Cu toate acestea, este important să știi că unele dintre acestea, în special cele din Europa, pot fi destul de aglomerate în anumite momente, ori supraapreciate sau chiar prea scumpe.

1. Mona Lisa – Luvru, Paris, Franța

Dacă ai fost în vreo vacanță până acum în Paris, garantat ai vizitat și Mona Lisa, renumita pictură a lui Leonardo da Vinci. Iar dacă încă nu ai ajuns să o vezi până acum, cu siguranță ai vrea. Chiar și așa, poate fi destul de greu să ajungi să o admiri deoarece, de cele mai multe ori, Muzeul Luvru, cel în care se află, este extrem de aglomerat.

Top 3 destinații de vis din Europa pe care să le parcurgi cu trenul
RecomandariTop 3 destinații de vis din Europa pe care să le parcurgi cu trenul

2. Plimbările cu gondola în Veneția

Plimbările cu gondola în Veneția se numără printre cele mai căutate activități de către turiști. Sunt foarte romantice, în special dacă vrei să te duci alături de partener. Cu toate acestea, află că sunt și foarte scumpe, deoarece doar o plimbare cu gondola pe canalele Veneției poate costa între 80 și 100 de euro.

3. Turnul din Pisa, Italia

Delta Dunării, printre cele mai iubite destinații gastronomice din Europa
RecomandariDelta Dunării, printre cele mai iubite destinații gastronomice din Europa

Dacă vrei să mergi în Italia, află că una dintre cele mai renumite atracții turistice este Turnul din Pisa. Și nu ar fi de mirare acest aspect, doar că este mult prea apreciat, deoarece sunt multe persoane care aleg să îl viziteze.

4. Turnul Eiffel, Paris, Franța

Dacă te-ai gândit să îți petreci vacanța în Paris, cu siguranță ai trecut pe lista de vizite și Turnul Eiffel. Chiar și așa, prețul unui tur ghidat în această locație este foarte scump, mai clar circa 100 euro.

Vestea care schimba totul pentru romani. Alcoolul, interzis in aeroporturi dimineata?
RecomandariVestea care schimba totul pentru romani. Alcoolul, interzis in aeroporturi dimineata?

5. Stonehenge, Wiltshire, Anglia

Stonehenge este un monument foarte cunoscut din Anglia. Chiar dacă acest obiectiv turistic ascunde o istorie interesantă care merită a fi ascultată, acum este doar un loc foarte aglomerat de unde poți cumpăra suveniruri și poți face un tur organizat, fără să afli însă toată istoria.

Sursa: elle.ro

Sursa foto: pixabay.com