Într-o perioadă mai tipică, epuizarea este o excepție. În epoca COVID, aproape că se simte ca un lucru normal.
Potrivit lui Jennifer Moss, organizațiile ar trebui să se uite cu atenție în oglindă pentru a promova culturi de suprasolicitare care înrăutățesc lucrurile. Autorul, vorbitorul și expertul în sănătate la locul de muncă a scris „The Burnout Epidemic: The Rise of Chronic Stress and How We Can Fix It” (”Epidemia Epuizării: Creșterea stresului cronic și cum îl putem rezolva”) pentru a ajuta la stoparea acestei crize, înainte de a ne lovi cu toții de zid.
Moss a vorbit cu Reuters despre trecerea peste pandemie. Extrase editate sunt mai jos.
Î: Ai făcut câteva cercetări despre cum se simt oamenii acum. Ce ai găsit?
R: În timpul celui de-al doilea val al COVID, am constatat că doar 2% dintre oameni și-au evaluat bunăstarea ca fiind excelentă, iar 89% au spus că viața lor profesională se înrăutățește. Ne așteptam ca oamenii să fie epuizați, să lucreze mai multe ore pe zi și să își piardă eficacitatea.
Dar am descoperit și că cinismul a fost foarte ridicat: oamenii încep să simtă că nu au niciun control asupra rezultatelor. Este chiar periculos.
Î: Cum definiți în mod specific burnout-ul (epuizarea)?
R: Este stresul cronic la locul de muncă rămas negestionat. Există șase cauze fundamentale: un volum de muncă nesustenabil, o lipsă percepută de control, recompense insuficiente pentru efort, lipsa unei comunități de sprijin, lipsa de corectitudine și valori și abilități nepotrivite.
Î: Companiile știu că se întâmplă ceva grav, deci fac suficient?
R: Liderii sunt îngrijorați de plecarea oamenilor, așa că au adăugat câteva strategii de bunăstare în portofoliul lor. Acest lucru i-a pus pe angajați mai mult pe scaunul șefului; de exemplu, am văzut multe companii care întârzie întoarcerea la locul de muncă. Strategiile de auto-îngrijire pot fi un lucru bun, dar uneori sunt o soluție plasture pentru o problemă mult mai mare care trebuie gestionată în conducere
Î: Ce ar trebui să facă companiile pentru a preveni burnout-ul?
R: Trebuie să se uite la cauzele fundamentale ale volumului de muncă. Să le oferi oamenilor o zi liberă este în regulă, dar trebuie și să-ți reducă așteptările de productivitate.
Dacă ai o cultură a suprasolicitarii, asta nu îi face pe oameni mai eficienți, ci îi îmbolnăvește. Companiile trebuie să ofere oamenilor mai multă informație cu privire la cum și când se întorc la muncă, să plătească oamenii cât valorează, să îi recompenseze dacă lucrează ore suplimentare și să se asigure că promovează oamenii din motivele corecte.
Lipsa de corectitudine este o problemă mare aici, pentru că tinerii simt că nu există cale pentru ei.
Î: Ce pot face persoanele pentru a se asigura că nu se epuizează?
R: Organizațiile trebuie să aibă o mare responsabilitate pentru epuizare, dar și angajații pot face parte din soluție. Putem depune multă muncă pentru a identifica dacă suntem epuizați, cum ar fi cât de des ne simțim epuizați, dezactivați și cinici. Apoi trebuie să începem să ne gândim la retragere, cum ar fi să luăm pauze la fiecare două ore, să ne detoxifiem digital, să ieșim afară, să ascultăm muzică.
Stabiliți limite în ceea ce privește răspunsul la e-mailuri și gestionați așteptările clienților dvs., astfel încât totul să nu pară întotdeauna atât de urgent.
Î: Și liderii sunt epuizați. Cum pot gestiona aceste sentimente?
R: Nu am avut niciodată o traumă colectivă ca aceasta în care fiecare persoană să treacă prin ea. Cu toții simțim frică și anxietate socială și același lucru este valabil și pentru lideri.
Ai puțină compasiune cu tine însuți, arată transparență cu echipa ta și nu-ți face griji că arăți vulnerabil. De asemenea, aveți lucruri care se întâmplă, iar angajații nu pot fi ceea ce nu pot vedea, așa că modelați comportamentul. Dacă nu ai grijă de tine, nu poți ajuta echipa.
Î: Te-ai confruntat personal cu burnout-ul?
R: A fost foarte greu. Trebuie să ne acordăm spațiu pentru a nu fi la fel de eficienți cum eram înainte. Suntem obosiți și nimic din asta nu este normal.
Chiar am încercat să-mi urmez propriile reguli și să îmi iau momente pentru mine – stând afară, citind niște ficțiune, plimbându-mi câinele în natură.
Știam că singurul mod în care aveam să trec peste asta într-un mod sănătos pentru copiii mei, era să fac această manevră. Și a ajutat.
În fiecare zi, fiecare dintre noi ar trebui să se uite înapoi la anul trecut și să ne batem pe spate și să spunem: „Am reușit”.
