Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a vorbit despre decesul fiului său, care l-a marcat pe viață. Cu ochii în lacrimi, cel cunoscut drept “Oracolul din Bălcești” a mărturisit că nu se simte un om împlinit din cauza faptului că nu îi trăiesc ambii copii.
Astfel, în cadrul emisiunii “Fiță cu Adiță”, difuzată pe YouTube, Dumitru Dragomir și-a deschis sufletul și a vorbit foarte afectat despre Manuel, fiul pe care l-a pierdut în anul 1987. Aceasta avea vârsta majoratului când a fost găsit mort.
Asta s-a întâmplat în urmă cu 35 de ani, însă Dumitru Dragomir nu și-a revenit în urma tragediei. Acesta este, în continuare, cu sufletul măcinat de durere și își aminte perfect de episodul teribil care l-a marcat pe viață.
“Un copil care are toate analizele sportive, performanță de echipa națională, îi vine să vomite noaptea în somn și când te duci dimineața îl găsești mort… Se numește asfixiere mecanică. O nenorocire. Multe cazuri. În toată lumea. Nu înțeleg de ce. Asta cu credința e relativă. Mă tot gândesc. Dacă există Dumnezeu de ce să-mi ia mie copil nevinovat și nu mă lua pe mine, care sunt un păcătos? Numai la asta mă gândesc. Păi ce, Dumnezeu se răzbună pe oameni? Chiar dacă am greșit eu. Dar uite, mi-a luat băiatul și mi-a dat doi nepoți. Nu știu, sunt întâmplări pentru care nu poți să dai un răspuns. Uitarea este cel mai bun lucru pe care l-a dat Dumnezeu pe pământ, altfel te duci imediat la balamuc”, a povestit Dumitru Dragomir, cu ochii în lacrimi.
Dumitru Dragomir: “Am fost niște familiști nemaipomeniți”
Mai departe, fostul șef al LPF a precizat că nu se consideră un om împlinit. Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru familia pe care o are și pentru cei doi nepoți, însă nu poate uita că unul dintre fiii lui a murit.
“Sunt un om neîmplinit. Dacă îmi trăiau ambii copii, poate că eram un om împlinit. Că Dumnezeu mi-a dat doi nepoți, că amândoi seamănă cu cel pe care l-am pierdut eu și fac și ei sport, mă bucur. Sunt niște copii care știu ce să facă în viață. Noi am fost niște familiști nemaipomeniți și băiatul meu e la fel. Știm să ne distrăm, știm să și muncim, dar pe primul loc e familia. Nu faceți nimic, băi fraților, dacă ajungeți la bătrânețe și nu aveți o mângâiere, un nepot, un copil de care să te bucuri, ce să faci? Ce să faci toată ziua?”, a mai adăugat Mitică Dragomir.




















































