În vacanţă, organizată în grup organizat, sau într-o excursie de o zi, se întâmplă ca turiştii să mai întârzie şi să nu respecte programul stabilit, iar din punctul de vedere al punctualităţii şi al respectului faţă de turiştii dintr-o excursie, există două tipuri de turişti: japonezii şi restul, spune un ghid turistic al touroperatorului Christian Tour, Ianis Kozaridis. Acesta a mai declarat, pentru News.ro, că Grecia, Turcia, Italia şi Spania sunt cele mai căutate destinaţii de vacanţă de către turiştii români.
”Japonezii vin la timp, sunt mereu respectuoşi, nu lasă o scamă după ei în autocar sau la hotel. De exemplu, după ce fumează, adună mucurile de ţigară într-o cutie specială pe care o golesc ulterior”, a declarat Ianis Kozaridis.
Kozaridis e ghid de turism autorizat de la 19 ani, specializat pe zona mediteraneană, în special Grecia, Turcia, Italia şi Israel. El afirmă că a avut parte de câteva cazuri ”uşoare” cu turişti care nu au respectat locul şi ora de întâlnire la Side şi Istanbul, în Turcia, la Anacapri în Italia.
”Ne-am regrupat la următorul punct prestabilit, turiştii întârziaţi suportând pe cont propriu cheltuielile de transport”, subliniază el.
El spune că Grecia, Turcia, Italia şi Spania vor fi mereu solicitate de turiştii români, iar destinaţiile exotice sunt din ce în ce mai căutate. De altfel, Grecia este de ani de zile pe primul loc în topul preferinţelor românilor, în ceea ce…
Continuarea Aici




















































