Sodiul este unul dintre mineralele fără de care nu putem trăi. Acesta nu trebuie să lipsească din alimentația noastră de zi cu zi, dar nu trebuie să îl consumăm în exces, deoarece poate avea efecte devastatoare. Medicul nutriționist Cornelia Zugravu, a realizat un studiu publicat pe site-ul Ministerului Sănătății, în care arată faptul că un român consumă în medie, circa 11 grame de sare, aceasta fiind o cantitate dublă față de cea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.
Sarea consumată în exces este un factor care duce la hipetensiunea arterială. Sinteza naţională „Evaluarea conţinutului de sare din alimente şi a ingestiei de sare în România,în vederea reformulării produselor şi corectării obiceiurilor alimentare” a verificat și socotit, în anul 2011, nivelul de sare pe care îl conțin unele categorii de produse: fast food, sosuri, mâncarea gătită pentru a fi livrată și cea din gospodăriile individuale.
Categoria de produse alimentare ce conține cel mai ridicat nivel de sare este cea de tip fast-food.
„Din analiza probelor s-a dovedit că nivelul de clorură de sodiu este variat, aşa că nu toate tipurile de shaorma, burgeri, pizza sau alte produse au la fel de multă sare. Media de 1,36 g/100 g de produs este mai mare decât cea regăsită în mâncarea gătită în cadrul firmelor de catering sau acasă”, a afirmat medicul nutriţionist Cornelia Zugravu.
De asemenea, sarea se mai găsește într-o cantitate foarte mare și în sosurile de tip ketchup și maioneză.
„Au fost analizate probe de ketchup, maioneză şi o a treia grupă, denumită generic „alte sosuri”. Intervalul de variaţie a fost,pentru maioneză,de min. 0,7,max 1,62 g/100 g de sos,pentru ketchup:0,85:2,44 g/100 g de sos şi pentru alte sosuri 0,3:3,1g/100 g sos”, a adăugat medicul nutriționist.
Sarea este un aliment foarte apreciat de români. Folosim sare în aproape toate preparatele și o regăsim în majoritatea alimentelor pe care le consumăm. Cu toate acestea, medicii ne avertizează că un conținut ridicat de sodiu poate avea efecte groaznice asupra organismului nostru.
Sursa: clickpentrufemei.ro




















































