Amorţeala mâinilor, senzaţia de ameţeală ivită după unele mişcări bruşte, aşa-numitul ţiuit al urechilor sau „musculiţele“ pe care parcă le vedem în faţa ochilor pot semnala existenţa unei afecţiuni grave a coloanei vertebrale.
De vină pentru toate acestea poate fi compresia rădăcinilor nervoase sau a măduvei spinării, ca urmare a unor perioade stresante, a poziţiei deficitare sau a unor traumatisme,
”Starea de încordare permanentă, stresul, anxietatea, depresia, poziţiile monotone, expunerea la aer condiţionat sunt câteva din cauzele care induc o tensiune musculară crescută la nivelul cefei şi umerilor, determinând aşa numitul sindrom miofascial sau reumatism articular, al părţilor moi. Acesta este incriminat cel mai frecvent ca unic motiv de durere în cazul persoanelor tinere sau, ca sindrom de acompaniament, în cazul celor trecute de 40-50 de ani, la care motivul principal este spondiloza cervicală“, explică dr. Iulia Belc, medic primar medicină fizică şi de reabilitare.
Majoritatea oamenilor sunt tentaţi să creadă că spondiloza este afecţiunea specifică a coloanei cervicale, care afectează articulaţiile şi discurile intervertebrale, rădăcinile nervoase sau măduva spinării, se poate localiza atât la nivel cervical, cât şi dorsal sau lombar.
Spondiloza cervicală este o afecţiune comună, care evoluează odată cu înaintarea în vârstă, dezvoltând procese degenerative, de uzură cu localizare multiplă. Imaginile radiologice evidenţiază…
Continuarea Aici