Publicitate
Publicitate

Aplicaţia Disney+, descărcată de 22 de milioane de ori pe dispozitive mobile

Aplicaţia Disney+ a grupului Walt Disney Co. a fost descărcată de 22 de milioane de ori pe dispozitive mobile după lansarea serviciului omonim de streaming în luna noiembrie, potrivit unui raport publicat de compania specializată în cercetări de piaţă Apptopia, informează Reuters.

Reprezentanţii Disney au declarat că noul lor serviciu a fost întâmpinat cu „o cerere extraordinar de mare în rândul consumatorilor” în ziua lansării, generând 10 milioane de înscrieri oficiale.

Disney deserveşte în prezent aproximativ 41,5 milioane de utilizatori în Statele Unite, inclusiv abonaţi pentru celelalte servicii de streaming ale sale, Hulu şi ESPN+. Liderul din acest domeniu, platforma Netflix, are 61 de milioane de abonaţi.

Filmul „Mulan” de la Disney se inaugurează slab în China, cu 23,2 milioane de dolari la box office
RecomandariFilmul „Mulan” de la Disney se inaugurează slab în China, cu 23,2 milioane de dolari la box office

Potrivit raportului publicat de Apptopia, concurenţii serviciului Disney+, inclusiv Netflix şi Prime Video – platforma de streaming a grupului Amazon – au rămas în mare parte neafectaţi prin prisma performanţelor lor financiare în această perioadă.

În timp ce utilizatorii din Statele Unite au petrecut în jur de 200 de milioane de ore pe aplicaţia Disney+, în primele patru săptămâni după lansarea acestui serviciu de streaming, utilizatorii platformei Netflix au petrecut circa 1 miliard de ore în aceeaşi perioadă, potrivit Apptopia.

Serviciul Disney+, care difuzează programe live în Statele Unite, Canada, Noua Zeelandă, Australia şi Olanda, a înregistrat o medie zilnică de 9,5 milioane de utilizatori activi în ultima săptămână, precizează acelaşi raport.

Prețul benzinei scade cu 0,17 euro. Vestea care vizează toți șoferii din România
RecomandariPrețul benzinei scade cu 0,17 euro. Vestea care vizează toți șoferii din România

Totodată, Disney+ s-a clasat pe primul loc în clasamentul întocmit de Google dedicat celor mai căutate cuvinte pe internet în acest an în Statele Unite.

 

Sursa foto: publika.md

Anuntul meteo care strica planurile romanilor. Temperaturile scad la minus 2 grade de 1 Mai
RecomandariAnuntul meteo care strica planurile romanilor. Temperaturile scad la minus 2 grade de 1 Mai