Nunțile bat la ușa, evenimentele speciale se țin lanț și distracția e în toi. Până când ajungi să te bucuri de astfel de evenimente, pregătirile sunt mari bătăi de cap. Femeile își doresc mereu ținute noi cu care să impresioneze, să fie elegante, îmbrăcate adecvat și, dacă e posibil, să se simtă și confortabil cu ceea ce poartă.
Nu orice poate fi o alegere pentru ele. Sunt multe detalii de care trebuie să țină cont, dar și multe rochii elegante de seara dintre care să aleagă. Am pregătit un top al rochiilor pentru evenimente, inspirate din stocul de la DY Fashion. Iată cu ce ai putea defila pe covorul roșu, invitată fiind, indiferent că ești nașă, soră, cumnată sau una din prietenele miresei sau ale mirelui.
Rochia neagră, fluidă
Mâneci cu volane, croi în cloș și talia marcată mai sus, fac dintr-o astfel de rochie una confortabilă, dar și chic în același timp. Pentru că, indiferent ce tip de siluetă ai, cu o astfel de rochie nu ai cum să greșești. Este rochia neagră, adică cea mereu o idee bună, pentru orice tip de eveniment. Îți permite să ai suficientă lejeritate încât să dansezi cât îți dorești, are mâneci lejere, cu volum, astfel încât să echilibrezi linia taliei cu a umerilor.
Un subtil decupaj la bust îți surprinde delicat și feminitatea, așadar iată prima din rochiile pe care le poți purta la un eveniment precum nunta prietenei tale.
Rochia verde, lungă, cu asimetrii
Anul acesta pare imposibil să avem evenimente în cadrul cărora să nu distingem rochii pentru ocazii, verzi. Este una din culorile preferate în acest an, iar la DY Fashion ai o mulțime de opțiuni cromatice astfel.
Alege, spre exemplu, rochia lungă, cu asimetrie la umeri – o parte este cu bretea subțire, o parte fără mâneci, crepeu de-a lungul fustei, lăsând la vedere piciorul. Plus, o inserție de material strălucitor, care te scoate din anonimat.
Cum să arăți sofisticat, fără să te complici? E simplu! Alegi o rochie verde, cu asimetrie la lungime. Cu detalii de mare finețe, de o simplitate ieșită din comun, o astfel de rochie îți permite să accesorizezi cu încălțăminte îndrăzneață.
Rochia cu pene
Evenimentele în 2024 pun mare accent pe simplitate și eleganță. Am exemplificat cu succes ce pot purta doamnele și domnișoarele care sunt invitate la evenimente de genul, în calitate de prietene sau rude. Ce facem însă cu nașa? Ea este un personaj important, toată lumea este cu ochii pe ea și din responsabilitatea ce reiese din statutul său, are nevoie de o ținută impecabilă. Rochia cu pene ar putea fi o alegere grozavă și la DY Fashion regăsim variante demne de luat în seamă. Nu sunt exagerate, au inserții pufoase, de pene la umeri și sunt perfect integrate la o rochie elegantă. Face parte din colecția de producție proprie, rochie semnată DY Fashion. Lungă, cu un crepeu generos, în stil plisat, îmbină culori vibrante cu inserții bej la umeri, pentru a scoate în evidență detaliul foarte important și anume penele.
O astfel de rochie ne cucerește și prin efectul său de alungire creat. Este disponibilă în diverse mărimi, de la clasicul S la 3XL. Desigur, nu este singura variantă.
Alege să strălucești, la propriu, să fii tu în versiunea ta elegantă așa cum îți place. Alege să fii invitată despre care unii își amintesc perfect ce culoare a rochiei purta. Pentru a ieși în evidență, însă cu bun gust, comandă o rochie de la DY Fashion.
Contact: contact@dyfashion.ro