Fiecare femeie experimentează sarcina în diferite moduri. Așadar și primele semne ale sarcinii pot diferi de la o femeie la alta. Sunt foarte multe care spun că nu și-au dat seama inițial că ar putea fi vorba de o sarcină, iar altele susțin că au avut simptome din primele săptămâni de la concepție.
Primul simptom pe care majoritatea femeilor îl experimentează este dereglarea ciclului menstrual, doar că pe lângă acesta, mai sunt o multitudine de astfel de semne care te pot înștiința dacă ești sau nu însărcinată. În prima fază, testul de sarcină va fi cel care îți va confirma dacă vorbim despre un viitor bebe sau nu. Însă acuratețea testului depinde de asemenea de câteva aspecte.
Află acum care sunt primele 4 simptome de sarcină:
1. Greață cu sau fără vărsături. Acestea se mai numesc și grețuri matinale, cu toate că nu apar doar dimineața, ci din contră, pot apărea în oricare perioadă a zilei. Acestea încep să apară la aproximativ trei săptămâni după concepție. Greața apare după ce nivelul de estrogen și progesteron crește foarte mult, iar stomacul este determinat să elimine mai lent alimentele.
2. Durerea și sensibilitatea sânilor. Sânii sunt de asemenea și ei printre primii care te informează că poți fi însărcinată. Chiar la două-trei săptămâni de la concepție, hormonii vor face ca sânii tăi să se mărească, să devină mult mai sensibili și mai grei.
3. Spotting. După circa 8-10 zile de la concepție, pot apărea unele scurgeri foarte ușoare de sânge. Acestea sunt de culoare rozalie cu firicele de sânge și sunt cauzate de implantarea embrionului în mucoasa uterului. Acestea pot fi foarte ușor confundate cu menstruația, având în vedere că exact în aceeași perioadă, ar trebui să apară și aceasta.
4. Oboseala. Din cauza creșterii nivelului de progesteron, este influențată și starea de spirit sau de energie. Astfel, printre primele simptome ale sarcinii se mai numără și oboseala. În plus, și scăderea nivelului de glucoză din sânge, tensiunea arterială și creșterea producției de sânge, se adună și te vor face să te simți epuizată.
Sursa: clickpentrufemei.ro