Petele de pe pereți sunt pe atât de enervante, pe atât de ușor de curățat, în special dacă pereții sunt vopsiți cu o culoare lavabilă. Petele și murdăria acumulată pe pereți pot fi înlăturate fără probleme cu foarte multe soluții, pe care le poți prepara chiar la tine acasă, fără să mai fie nevoie să cheltui bani pe produse profesionale. Din acest motiv, îți propunem câteva modalități de a îndepărta petele, ce sigur te vor ajuta:
1. Amestec pe bază de bicarbonat
Bicarbonatul este deja celebru pentru nenumăratele sale beneficii, în special când vine vorba de eliminarea mirosurilor neplăcute dar și a petelor și murdăriei. Poți realiza foarte simplu chiar la tine acasă, o soluție contra petelor, amestecând 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu cu puțină apă. După ce ai obținut o pastă groasă, o poți aplica pe perete, iar apoi freacă peretele cu ajutorul unei lavete, până ce petele dispar.
2. Pastă de dinți
Dacă ai observat câteva pete pe un perete cu vopsea lavabilă, le poți îndepărta foarte ușor cu puțină pastă de dinți albă. Trebuie să o aplici direct pe pată, iar apoi cu o periuță de dinți folosită poți freca locul afectat de pată, până ce murdăria va dispărea de pe perete. În cele din urmă, poți șterge peretele cu o lavetă umedă, pentru a înlătura urmele de pastă.
3. Oțet pentru petele de grăsime
Petele vechi de grăsime pot fi înlăturate foarte simplu de pe pereții vopsiți cu culori lavabile, apelând la oțet. Poți realiza un amestec care să conțină o proporție de 50% oțet alimentar alb și 50% apă caldă, iar cu soluția obținută poți freca blând petele de grăsime de pe pereți.
4. Pastă de amidon
Petele de pe tapetul lavabil pot fi înlăturate foarte ușor cu ajutorul unei paste formate din amidon de porumb și apă. Trebuie doar să lasi soluția să își facă efectul peste pete, iar după ce pata s-a uscat, grăsimea se va desprinde de pe tapet, fără să se decoloreze.
5. Uleiul pentru bebeluș
Atunci când ai copii, ai șanse mult mai mari ca pereții casei să fie planșa de colorat a acestora, așa că poți descoperi din moment în moment urme de creioane, cariocă sau acuarele. Cu toate acestea, urmele de cariocă pot fi înlăturate aplicând pe pată o cantitate mică de ulei de bebeluș. Mai apoi, poți curăța zona respectivă cu apă caldă și detergent, iar peretele va arăta impecabil.
6. Vopsește peretele
Dacă ai încercat toate soluțiile și totul a fost în zadar, atunci cel mai bine ar fi să vopsești iar peretele respectiv, optând pentru o vopsea lavabilă de interior.