Verdețurile proaspete de primăvară sunt cele mai bune lucruri care ni se pot întâmpla odată cu venirea sezonului cald. Cu toate acestea, timpul nu ne permite să ieșim zilnic în piață și să cumpărăm toate verdețurile de care avem nevoie. De aceea, venim în ajutorul tău cu niște soluții inedite de păstrare a salatei și verdețurile la frigider pentru măcar 5-7 zile.
Primăvara, nimic nu se poate compara cu o salată verde proaspătă, asezonată cu puțin pătrunjel proaspăt, ceapă verde și ridichi. Însă cum poți păstra toate aceste verdețuri pentru mai mult timp, mai ales atunci când cumperi mai multe deodată și nu le consumi imediat? Uite trei soluții pentru tine:
1. Verdețurile pot fi păstrate în borcane cu apă
Dacă îți dorești să păstrezi ceapa verde și legăturile de coriandru, leuștean sau pătrunjel proaspete pentru mai multă vreme, este îndeajuns să le pui în borcane cu apă sau în pahare cu apă, la frigider. Fiind hidratate și ținute la rece, acestea se vor putea păstra mai bine de o săptămână.
2. Ridichile trebuie cumpărate cu tot cu frunze
Este indicat să cumperi ridichile cu tot cu frunze, deoarece acestea se vor hrăni în continuare din frunzele lor și după ce au fost culese din pământ. Acasă, spală ridichile și pune-le într-un prosop de bumbac umed la frigider. Astfel, se vor putea păstra crocante și proaspete pentru circa cinci zile.
Cu toate acestea, mai există o soluție pentru a păstra ridichile pentru mai mult timp. Spală-le bine de pământ, rupe frunzele de tot și pune-le într-un borcan cu apă rece la frigider. Având în vedere faptul că le ții în apă, nu se vor strica și nici nu se vor deshidrata. Vor fi numai bune de mâncat chiar și peste o săptămână.
Cum poți păstra salata dar și verdețurile, precum spanacul sau leurda, pentru mai mult timp
Un prosop din bumbac umed este o soluție nemaipomenită pentru a păstra salata verde sau spanacul preț de câteva zile. Chiar și așa, cea mai bună soluție rămâne vidatul salatelor. Cel mai bine ar fi să ai un aparat de vidat, dar dacă nu ai, poți scoate aerul din pungi, cu ajutorul unui pai de suc. Salata dar și verdețurile de primăvară se vor păstra pentru mai mult timp atunci când sunt ținute astfel la frigider.




















































