Toate femeile știu faptul că, o sarcină, de cele mai multe ori este o misiune foarte grea. Și oricum ar fi, corpul prezintă foarte multe modificări. Cele mai norocoase femei reușesc să ajungă la forma lor inițială în doar câteva luni după naștere. În schimb, pentru celor cărora le este mai dificil, s-a inventat conceptul Mommy Makeover. Este vorba despre acele intervenții chirurgicale care te ajută să îți recapeți estetica corpului dar și încrederea în sine. O femeie care a dus trei sarcini până la capăt ne-a dat mai multe detalii, după ce s-a hotărât să facă câteva schimbări și pentru ea.
Karla are 30 de ani și deja 3 copii. A avut o sarcină singulară şi una gemelară, după care s-a străduit din greu să slăbească. Lucru care nu a fost deloc ușor.
„Am început cu o dietă după ureche, foarte multă sală, cu mici rezultate dar nu îndeajuns să mă mulţumească am zis să scurtez puţin drumul spre obiectivul meu, tocmai de aceea am apelat la un doctor. În prima sarcină nu m-am restricţionat, tocmai de aceea am luat aproape 30 de kilograme, la a doua sarcina am fost puţin mai atentă. În a doua sarcină am luat 21 de kilograme, chiar dacă era mai puţin ca în prima sarcină, pielea s-a intins şi mai mult, au suferit abdomentul, muşchii care s-au despărţit unul de altul”, a declarat KARLA GHEORGHIU, pacientă.
Cu alte cuvinte, acum este fericită. Abdomenul său este din nou plat, sânii sunt la fel de tonifiați ca înainte, iar ea se simte mai bine ca înainte de cele 3 sarcini.
Acest concept de Mommy Makeover a început în Statele Unite. Acesta se referă de fapt la intervențiile la care toate mămicile apelează pentru a-și recăpăta aspectul corpului de odinioară.
„Cele mai supuse modificarilor, zone, ale unei femei sunt clar abdomenul si sanii pentru ca ele se modifica cel mai mult in timpul sarcinii. Sânii pot fi prea lasati, in general asta se intampla. Pot fi corectati cu implant sau cu o asociere de implant si ridicare de sâni. Daca sânii sunt foarte mari, atunci corectia se poate rezuma la o micsorare sau o ridicare a sanilor. La nivelul abdomenului, putem avea nevoie de corectii ori prin lipaspiratie în cazul în care raman mici depuneri adipoase in anumite zone, in jurul taliei sau pe coapse, dar uneori, un abdomen care a crescut brusc de volum, mai ales in cazul unor sarcini gemelare, are nevoie de corectii sub forma unei abdominoplastii. Abdominoplastia practic corectează atât musculatura care si ea a fost destinsa de sarcina, corectia rreferindu-se la o plicatura a musculaturii dublata sau nu de o plasa, sau strict eliminarea surplusului de piele care ajunge sa fie inestetic”, a afirmat CARMEN GIUGLEA, Preşedinte al Societăţii de Chirurgie Estetică.
Prețul acestor intervenții începe în medie de la 2.000 de euro și poate ajunge și la 5.000. Plătești, dar măcar știi sigur că vei rezolva fără să te chinui cu sală și diete peste diete. Și oricum, o astfel de intervenție este foarte benefică deoarece te va motiva să nu mai iei în greutate vreodată.
Sursa: observator.tv



