Locul din casă în care amplasezi oglinzile depinde de gustul și plăcerea locuitorilor, de stilul de amenajare pe care l-ai adoptat, însă trebuie luate în considerare și anumite principii și reguli legate de cele mai bune locuri. Conform principiilor generale de amenajare interioară, cel mai bun loc unde poate fi amplasată o oglindă este camera de zi și holul, la care bineînțeles, se mai adaugă baia.
Locul unde pui oglinda este cel fără adâncime și mereu pe lateralul geamurilor. În acest mod lumina se mărește, camera primește spațiul virtual în plus și oglinda dă senzația de armonie. Oglinda este așezată ideal deasupra corpurilor de mobilier cu înălțime redusă. Locul unde pui oglinda poate fi definit dacă optezi pentru o ramă corespunzătoare pentru oglindă. Rama evidențiază oglinda, o face să pară unică și să personalizeze încăperea. Poți jongla cu efectele, plasând alternativ, pe același perete, o oglindă lungă, alta mai mică, obținând așadar o imagine fragmentată, însă originală. O sursă de lumină corect amplasată poate evidenția oglinda și poate amplifica, prin reflexie, lumina.
După cum puteți observa, oglinda poate fi amplasată în orice loc din casă atâta timp cât este așezată corespunzător și are o dimensiune corectă.
Trucuri pentru amplasarea corectă a oglinzilor
Poți încerca ceva îndrăzneț. Mai multe oglinzi într-o cameră pot să confere dinamism încăperii, pot face obiectele să primească noi semnificații și reflexe. Se produc anumite jocuri de lumini ce pot face din înșiruirea din mai multe oglinzi, punctul central al unei camere.
Ramele au aceeași importanță ca și locul în care amplasezi oglinzile. O oglindă poate deveni un obiect prețios de mobilier dacă îl încadrezi într-o ramă corespunzătoare. Rămâi cu același tipar de ramă dacă ai mai multe oglinzi în aceeași încăpere. O ramă în culori este ideală pentru o locuință veselă. O ramă cu diverse detalii sculptate, nuanțe metalice, pietre prețioase, etc, pot conferi acel aspect de lux unei sufragerii, în care există mobilă din lemn masiv. O ramă albă conferă de altfel un aspect romantic.
Atunci când vrei să așezi o oglindă pe un perete, ține cont de culoarea acestuia, dar și de culoarea ramei. Acestea sunt detalii care trebuie să se completeze și să se evidențieze unele pe altele.