De când cunoşti o persoană cu un suflet ales, înţelegi că mai ai mulţi paşi de făcut până să înveţi că nu trebuie să aştepti nimic de la om şi să îl iubesti necondiţionat în toată puterea cuvântului.
Până nu demult nu ştiam că iubirea la unii se învaţă, eu credeam ferm că iubirea se trăieşte pur şi simplu din inimă şi totul vine de le sine: fiecare gând, fiecare cuvânt şi fiecare gest. Nu ştiam decât raţional că unii oameni pot fi privaţi sufleteşte de iubire, mai bine zis de a putea iubi, insa nu am avut convingerea ca noi oamenii nu putem iubi. Şi dacă tot am atins un nivel superior de înţelegere, cred că este timpul să conştientizam ce simte şi sufletul nostru în ceea ce priveşte iubirea necondiţionată şi legile ei nescrise.
În acest Univers trebuie să existe undeva un spaţiu al iubirii, cu excepţia locului unde divinitatea a pus cercurile de îngeri, serafimi, heruvimi… Şi atunci mă întreb: Oare ce se va întâmpla cu noi dacă nu vom găsi locul unde se găseşte iubirea? Se pare că prăbuşirea, pentru mulţi, a şi început deja.
Totul este în continuă transformare şi se vede cu ochiul liber că suntem cernuţi, individual sau în masă, de Dumnezeu, sub diferite forme. Oare cât timp va dura cernerea pentru că este atât de dură şi de brutală uneori încât pare cumplită şi poate chiar nedreaptă în viziuinea omenească. Dar probabil că alegerea căii către Dumnzeu ar scurta acest chin al fiecărui locuitor al planetei Terra….
Dacă am fi cinstiţi cu noi înşine… am pune mai des oglinda în faţă şi am face ora de introspecţie necesară unei curăţări mentale, pentru că cea în plan sufletesc nu o putem face singuri fără a cunoaşte crestinismul practicat. Spun asta deoarece, experienţa mea, aparent scurtă, de viaţă mi-a călăuzit paşii de fiecare dată către un răspuns la fiecare încercare sau obstacol ca fiind absolut necesare pentru parcurgerea unui drum ascendent în înţelegerea credinţei, a Dumnezeului care m-a creat şi mi-a dat forţă să lupt mai departe.
Când spun Dumnezeu, spun IUBIRE, BLÂNDEŢE, dar mai presus de toate spun DREPTATE.
Cred că Dumnezeu are nevoie de mulţi dintre noi aproape de El, plini de iubire şi cu înţelegere, mai ales că noi suntem nevoiţi să învaţam iubirea pe parcursul vieţii, nefiind familiarizaţi cu bucuria de a iubi.
Când viaţa te pune în situaţii dificile sau chiar, aparent, insurmontabile trebuie să afli răspunsul la întrebarea: Care este soluţia să scap de răul care mă învăluie sau mă copleşeşte sau ajunge chiar să mă determine să acţionez în mod eronat?
Ultim recurs… comuniunea cu Dumnezeu. De fapt tot ceea ce trebuie să fac este să dau curs invitaţiei Sale de a trăi în comuniune cu El. Aceasta invitaţie se găseşte pe paginile Sfintelor Scripturi…
A trăi cu toată fiinţa mea, din toţi porii, IUBIREA pentru Dumnezeu şi pentru oameni… înseamnă să ajungi la cel mai înalt nivel al existenţei tale, dar tot vei simţi că mai ai multe de trecut pentru a atinge IUBIREA ABSOLUTĂ.
