A fost adusă, probabil, din Africa în Evul Mediu, întrucît nu figurează în scrierile medicale vechi. Numele său franțuzesc, bourrache, este de origine arabă: abu rach înseamnă “părintele transpirației”, cu referire la proprietățile sale sudorifice.
Vechiul dicton, “Ego borrago gaudia semper ago” ,(“Eu, limba-mielului, dau întotdeauna curaj”) a fost confirmat de studiile moderne, care demonstrează că această plantă simulează glandele suprarenale, responsabile de secreția de adrenalină, hormon al fugii sau al luptei.
Partea utilizată: frunzile și florile
Spre deosebire de majoritatea plantelor, limba-mielului este mai activă în stare proaspătă (reduceți dozele în jumătate).
Moduri de utilizare
- Infuzie de flori: două linguri, pînă la o mînă la un litru; infuzia timp de 10 min.
- Decoct de frunze: două linguri, pînă la o mînă mică la un litru; fierbeți timp de 3 min.
- Veți obține o băutură cu gust dulceag, amintind totuși în mod straniu de cel al scoicilor.
Excelent împotriva tusei și a durerilor de gît
Mucilagiile de limba-mielului calmează durerile de gît și tusea. Optați pentru o infuzie de flori îndulcită cu miere. Această plantă acționează și ca expectorant (puteți bea, de asemenea, o infuzie combinată de limba-mielului și nalbă-mare).
Combate gripa și febra
De la primele simptome de febră, preparați-vă o infuzie de flori sau de frunze, ce exercită o acțiune sudorifică ideală pentru eliminarea toxinelor.
Calmantă
- Limba-mielului pare să acționeze în mod pozitiv asupra simptomelor depresive.
Pentru uz extern
Decoctul de limba-mielului se folosește în loțiuni împotriva pruritului de origine nervoasă.
