În zilele de post, cu toții ne bazăm pe tocănița de cartofi a bunciii sau mâncarea de urzici. Sunt mâncărurile care niciodată nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de post. În zona Dobrogei, femeile pricepute în ale bucătăriei au făcut și plăcintă cu dovleac pentru desert. La restaurante însă, lucrurile stau puțin mai diferit. Aici preparatele mediteraneene fac concurență cu cele tradiționale. Apar tot felul de idei care mai de care mai gustuoase, precum caponata sau quinoa, chefii fiind din ce în ce mai ingenioși.
Fără carne, ouă sau lactate în bucătăriile restaurantelor, însă, se simt mirosuri ce lasă gura apă.
Gospodinele dobrogene gătesc din doar câteva legume, nuci și condimente, un preparat foarte gustos și sănătos în același timp. De exemplu, spanacul este foarte cunoscut pentru aportul de fier și este ușor de folosit într-o rețetă simplă dând putere credincioșilor pentru a face față cu bine postului.
Tot în această bucătărie, în timp ce spanacul se gătește, se poate prepara în paralel și un desert. Mai exact, o plăcintă cu nuci și dovleac ce te face să te lingi pe degete.
Mesele de restaurant devin în perioada de post un festiv pe cinste. Bucătarii care mai de care mai profesioniști folosesc ingrediente Sud Americane și inspirate din bucătăria mediteraneeană. În acest fel, o mâncare banală de cartofi este înlocuită cu un ghiveci de legume sicilian cu năut și quinoa, pe nume caponata. O alternativă pentru banala salată de roșii și castraveți este wakame, o salată cu alge și sfeclă roșie.
În Moldova, la marile pensiuni, turiștii se pot lăsa răsfățați, fiind întâmpinați cu cea mai simplă negresă de post.
Cu toate astea, pentru a posti, nu este relevant doar să nu mâncăm preparate ce provin de la animale. Este necesar să ne și rugăm și să realizăm fapte bune și onorabile.
Sursa: observator.tv