Haideți să pășim împreună spre regatul ciocolatei. Este vorba despre Normandia, o zonă din nordul Franței, mai puțin cunoscută de populație românilor, dar care cu timpul a început să evolueze. Nu ne referim la obiective și atracții turistice, ci la ciocolată. Această zonă este foarte recunoscută pentru producția de ciocolată.
Cea mai bună ciocolată din lume se creează în Damville. Aici, un francez pe nume Marc, se ocupă cu preluarea afacerii familiei sale, pe care au clădit-o preț de o viață.
„Istoria companiei este de 70 de ani. A fost creată de către bunicii mei, patisieri. Ei au pornit împreună, de la bucătăria lor proprie, iar compania s-a dezvoltat în timp. Noi ne-am dorit întotdeauna să păstrăm acest spirit artizanal, am dezvoltat compania pentru a permite ca oamenii să aibă, la un preț accesibil, o ciocolată de calitate”, a declarat Marc Cluizel
Totul a început în anul 1948 când bunicul lui Marc împreună cu soția acestuia au început să facă praline. În doar trei ani, pralinele celor doi au ajuns să fie extrem de apreciate pe rafturile tuturor magazinelor luxoase din Paris.
„Bunicul meu a fost tehnician, tatăl meu a fost tehnician, eu sunt tehnician, Pe scurt, trei generații de chefi, deci avem o adevărată meserie. Nu e vorba doar de procesul în sine ci și de utilaje, pentru că noi fabricăm şi propriile noastre echipamente. Apoi e tot ceea ce ține de creație, inventivitate, creăm multe produse, creăm aproximativ 200 de produse pe an. Am…
Continuarea Aici