Anul 2019 aduce odată cu el nuanțe îndrăznețe, puternice și feminine. Și nu doar în materie de haine. Trendurile în make-up din acest an reprezintă o simfonie a culorilor, utilizate într-un frumos contrast ce va scoate în evidență trăsăturile feței.
Dacă ne referim la nuanța fardului de pleoape, nude-ul nu este tocmai cuvântul potrivit, ci mai degrabă corai, verde-mentă sau albastru. Asta în cazul în care vrem să fim în pas cu moda. Există o mulțime de variante și de combinații, asta doar dacă ne numărăm printre acele femei curajoase, îndrăznețe și doritoare de noutate. În schimb, alegerea culorii nu este una tocmai ușoară, iar tehnica ce presupune aplicarea corectă a machiajului, este și mai complicată.
Mai departe, dacă încă nu v-ați împrietenit cu un mascara potrivit genelor voastre, specialiștii în make-up ne sugerează să apelăm cu încredere la genele false. Și de ce nu ar fi o opțiune potrivită, ținând cont de faptul că le putem aplica liniștite, chiar și acasă.
Însă nu doar genele contează, ci și lipiciul cu care le vom aplica. Există gene care pot rezista pe pleoapă chiar și două săptămâni. Asta, bineînțeles dacă respectați regulile de curățare și demachiere a tenului și dacă acordați atenție poziției de dormit.
Fiecare machiaj aduce odată cu el ceva semnificativ, ceva special, o trăsătură aparte. Însă, unul singur le întrece pe toate. Cel de mireasă. Doamnelor și domnișoarelor ce vor ajunge în fața altarului le este recomandat să respecte o singură regulă: să fie sigure că vor ieși cât mai mult și cât mai frumos cu putință în centrul atenției publicului și al aparatelor de fotografiat.
În schimb, întotdeauna să alegeți ce culori vă fac plăcere, chiar dacă sunt în trend sau nu. Un alt lucru important de reținut este să vă bazați din când în când și pe internet. Acele clipuri de make-up pot reprezenta acele cursuri gratuite din care aveți mereu ce învăța.