Publicitate
Publicitate

10 reguli ciudate din Familia Regala Britanică


Așa cum deja știți până acum, membrii Familiei Regale urmează reguli vestimentare stricte. Cum altfel s-ar putea distinge de noi restul?! Iată cele mai bizare 10 tradiții și reguli ale Casei Regale Britanice.
10 reguli ciudate din Familia Regala Britanică

Pălăria Reginei

Regina Elisabeta a II-a a fost rareori surprinsă în public fără o pălărie asortată ținutei sale. Până în anii 1950, membrele Familiei Regale purtau pălării în public, „afișarea” întregului păr fiind considerată neadecvată. Deși tradiția s-a „evaporat” cu timpul, Regina continuă să respecte tradiția.

Familia regală britanică reacționează la serialul Harry
RecomandariFamilia regală britanică reacționează la serialul Harry

Membrii Familiei Regale poartă mereu o ținută neagră în bagaj

Oricât de morbid ar putea părea, membrii Familiei Regale poartă întodeauna în bagaj o ținută neagră. Asta în cazul în care, dintr-o nefericită întâmplare, unul dintre membrii familiei moare. Regula se aplică ori de câte ori un membru al familiei se află într-o altă țară. Astfel, odată revenit în Marea Britanie, membrul va fi adecvat îmbrăcat pentru înmormântare.

Membrii Familiei Regale au un truc pentru a se asigura că n-au parte de vreo gafă vestimentară în public

Harry şi Meghan se retrag din rolurile de prim-plan din familia regală britanică şi vor fi independenţi financiar
RecomandariHarry şi Meghan se retrag din rolurile de prim-plan din familia regală britanică şi vor fi independenţi financiar

Rareori s-a întâmplat ca un membru al Familiei Regale să fie „victima” unei gafe vestimentare. În afara unei întregi echipe care le aleg membrilor ținutele, coafurile sau machiajul, aceștia mai au un secret. Couturierul Reginei Elisabeta a II-a, Stewart Parvin, a dezvăluit în urmă cu ceva timp pentru Mail Online că greutăți…

Continuarea Aici