Se intampla tuturor… de asta erai sigura. Ce nu stiai e ca ti se poate intampla si tie. S-a terminat. O prevedeai sau nu, este irelevant; situatia e greu de digerat oricum. Te-a parasit, te-a inselat, a facut acel lucru peste care stii ca nu poti trece, sau pur si simplu ti s-a revelat faptul ca ceea ce aveai nu mai poti avea. Esti singura. Si ca si cand toate astea nu ar fi de ajuns, situatia poate merge chiar mai rau de atat. Ceea ce nu este, in realitate, chiar atat de rau…
Despartirile nu sunt placute, dar sunt, de cele mai multe ori, un “refresh” de care aveai nevoie. Daca lucrurile ar fi mers perfect, nu s-ar fi ajuns aici. Si daca, totusi, s-a ajuns…
La inceput e greu. Nu-ti vine sa iei o portavoce si sa strigi in Piata Universitatii ca s-a terminat, desi asta te-ar scuti de multe neplaceri ulterioare…
Cum ar fi telefoanele prietenilor care va invita in continuare pe amandoi la iesiri in cuplu, la excursii in numar par sau la evenimente care se semneaza “+1”. Sau mesajele care adreseaza intotdeauna salutari la plural. “Ce faceti diseara?”.
In momentele in care tot ce ti-ai dori e sa te retragi intr-o cutie inchisa ermetic si ascunsa pe raftul de sus din debara la care nu se ajunge decat daca te urci pe un scaun, exact in acele momente, in care nu vrei sa vezi pe nimeni si cu atat mai putin sa-ti exersezi abilitatile de fiinta sociala si sa DISCUTI cu cineva, exact in acele momente parca toata lumea e atrasa de tine ca un magnet si tot ce-si doreste este sa se avante in conversatii, sa auda despre tine, sa se asigure ca esti bine.
“Si, ce ai facut in weekend, la ce petrecere ai mai fost, unde te-ai mai distrat?”
“Ahm… da… am stat pe acasa, m-am mai odihnit” (e un fel de a spune “Am devenit o inadaptata social care traieste intr-un imperiu al servetelelor planse, care nu se aventureaza in afara casei ei si in afara singuratatii care o macina pana la epuizare. Nu, n-am iesit nicaieri, nu am vorbit cu nimeni, nu m-am distrat. Nici macar nu m-am odihnit”).
Apoi vine urmatoarea faza: aceea in care iti iei inima in dinti, faci un dus, te epilezi, iti dai cu lac transparent pe unghii (in niciun caz oja, inca suferi, nu-ti permiti lucruri asa excentrice) si iesi din casa. Incepi sa accepti invitatiile prietenilor sa iesi in oras, la petreceri, la diverse ocazii si intalniri. Dar… iti faci aparitia singura. Te simti atat de ciudat, de parca dintr-o data cineva te-ar fi aruncat pe o pista de alergat fara un picior. Cum se merge pe strada fara sa te tina cineva de mana? Unde pui mana aia? Iarasi, nu dispera. Vei ajunge sa descoperi noi prelungiri ale fiintei tale, acele dimensiuni latente pe care nu le constientizai atunci cand era cineva care-ti fura atentia. Acum, ai un nou obiect de analiza: TU.
Apoi, situatia devine pe zi ce trece mai nuantata. Parca o noua lume ti se dezvaluie in fata ochilor. Acum, singura fiind, neavand la cine sa ajungi, la cine sa te gandesti, cu cine sa vorbesti la telefon cand mergi pe strada, vezi totul cu alti ochi. De fapt, acum vezi TOTUL. Observi oamenii, observi locurile, auzi muzica, simti gusturile. Experientele senzoriale si spirituale, indiferent in care ordine, te fac sa traiesti o viata mai plina, mai bogata decat pana acum. In aceste momente te loveste realitatea: sub iluzia unei mari iubiri, ai trait o existenta plafonata si neinteresanta. Sistemul de constrangeri pe care odata il acceptai fara sa ceri justificare acum il gasesti total inexplicabil si de nepermis. I was blind but now I see.
Iar de aici si pana la a-ti aminti razand de toate momentele in care odata plangeai este atat, dar atat de putin. De fapt, vei uita si ca ai suferit. Vei uita senzatia, astfel incat, la un moment dat, te vei intreba de ce ai dramatizat vreodata lucrurile. Sau nici nu-ti vei aminti ca le-ai dramatizat. Si, de fapt, nici nu conteaza. Peste vechile amintiri se vor asterne unele noi, si tot ce va ramane dedesubt se va toci cu timpul. Si vei fi pregatita pentru urmatoarea dezamagire J doar ca de data asta vei sti.
