Eșarfele de mătase au fost dintotdeauna accesorii elegante și rafinate, cu o textură delicată, motiv pentru care au fost și încă sunt considerate simboluri ale luxului și bunului gust. Dacă acum câteva sute de ani, eșarfele de mătase erau purtate doar de către nobili, în ziua de astăzi majoritatea persoanelor își permit un astfel de accesoriu. Avantajul cel mai mare este că te vei bucura de ea o perioadă lungă de timp, mai ales dacă este întreținută corespunzător, fibra naturală de mătase fiind extrem de rezistentă și durabilă.
Dacă ești genul de persoană non-convențională, care iubește să poarte accesoriile cât mai creativ, ideile de mai jos te vor inspira să porți eșarfă într-un mod care va atrage atenția și admirația tuturor!
Accesoriu pentru păr
Te-ai gândit vreodată să îți prinzi părul în coadă și să înfășori eșarfa la baza cozii? Sau să lași părul desprins și să legi eșarfa sub formă de cordeluță? Eșarfele de mătase, mai ales cele colorate sau cu imprimeuri, pot crea impresia unei coafuri sofisticate. Nici măcar nu trebuie să te chinui prea mult să o legi – va arăta bine oricum. O poți purta la birou, la o plimbare prin parc sau la o ieșire în oraș.
Accesoriu pentru geantă
Un alt mod creativ în care poți purta o eșarfă este legată de toarta unei genți. Acest truc poate fi însă folosit pentru gențile de dimensiuni mai mari. La o geantă mică, efectul nu va fi unul prea estetic. Dacă geanta are un imprimeu sofisticat, poți alege o eșarfă într-o nuanță nude, iar dacă geanta este neagră sau crem, poți agăța o eșarfă colorată (găsești o varietate mare de astfel de eșarfe pe EvoStyle).
Centură sau curea pentru pantaloni
Dacă eșarfa este suficient de mare sau de lungă, o poți folosi drept curea pentru o pereche de pantaloni. Cu o eșarfă legată în acest mod poți transforma o ținută banală într-una spectaculoasă. Acest truc funcționează mai ales cu ținutele nude pe care le poți scoate în evidență cu ajutorul unei eșarfe cu un imprimeu îndrăzneț.
Accesoriu pentru costumul de baie
Dacă te pregătești să mergi în concediu la mare și vrei să diversifici ținutele de plajă, poți să folosești eșarfa pe post de sutien pentru costumul de baie. Iar dacă vrei să ascunzi anumite imperfecțiuni, cum ar fi zona șoldurilor, poți lega eșarfa de talie. Simplu, rapid și de efect – cu un singur accesoriu pe care cu siguranță îl ai în dressing și pe care îl poți purta și cu alte ocazii, în multe alte moduri.
Eșarfele de mătase sunt un ”must-have” în orice garderobă, însă trebuie să ai grijă de unde cumperi această eșarfă pentru că mulți comercianți promovează eșarfele din material sintetic ca fiind din mătase. Eșarfele din mătase sunt extrem de fine și netede la atingere, au un luciu caracteristic și o strălucire delicată. Un alt test pe care îl poți face pentru a vedea dacă eșarfa este sau nu din mătase este să o privești la lumină – mătasea naturală are un anumit grad de transparență. Bineînțeles, ar trebui întotdeauna să verifici eticheta, acolo unde vei găsi informațiile necesare despre compoziția eșarfei. Alege o eșarfă din mătase naturală și poart-o în cele mai creative moduri!