Eseistul și poetul Ramon Andres, Premiul național de eseu 2021 de Filosofia și consolarea muziciitocmai publicat Bolta și vocile despre compozitor Josquin Desprez, „Bach al Renașterii”iar săptămâna aceasta a participat la Mallorca la ediția a XXIV-a a Festivalul de poezie mediteraneană.
ÎNTREBARE: Motto-ul Festivalului a fost poezia este ploioasă. Te simți așa?RASPUNS: Întotdeauna a fost o luptă. Nu doar din cauza unei chestiuni sociale, așa cum ar putea fi interpretată astăzi, ci și pentru că poezia este, în principiu, o luptă pentru destin. În esența ei este frica de moarte și de aceea o regăsim în toate civilizațiile de la începuturi. Este un fel de vrajă împotriva finitudinii. Inițial, avea o funcție similară cu cea a religiilor, care reprezintă nevoia oamenilor de a asigura supraviețuirea și de a putea dialoga cu transcendența.
Î: Ai recitat poeziile Cărțile Y mansardele în public în loc de pe scenă. Este necesară abordarea acestui gen literar?A: Întotdeauna, ca cultura în general, și de asemenea fizic. Este din ce în ce mai retrogradat în lumea tehnologică de astăzi, care respinge alte limbi, cum ar fi poezia, și se laudă că a depășit umanismul.
Î: Trăiți poezia și muzica în același mod?A: Cam în același mod. M-am născut într-o casă în care muzica era foarte importantă și cu siguranță asta m-a condus către poezie. S-au completat de-a lungul vieții mele, fac parte din același lucru.
Î: În ultima ta carte afirmi că Bach și Beethoven există datorită lui Josquin Desprez. De ce protagonistul său a căzut în uitare?A: A fost Bachul Renașterii, extrem de important, deși era un om foarte solitar, discret, mic prieten cu frecventarea Curților, în ciuda faptului că a lucrat pentru ele, ca și toți compozitorii vremii, din moment ce erau cei care aveau bani, împreună cu Biserica. Desprez era necunoscut personal și din acest motiv poate că a căzut în uitare.
Î: Ce te-a interesat de el?A: Mai ales felul lui de a trata sunetul. La vremea lui este strâns legat de arhitectură, spații interioare, unde muzica trebuia să sune, și creează într-un mod care te învăluie rapid, cu un sunet care te transportă. M-a interesat pentru că reușește să transmită ascultătorului senzația de imponderabilitate și de a fi într-un naos arhitectural, o catedrală, de parcă ai fi puțin înălțat.
Î: Leagă societatea Renașterii de prezent prin jurnalul tău în timpul pandemiei. Ce paralele face?A: Ca toți compozitorii vremii sale, Josquin Desprez a fost retras în lumea muzicologiei, așa că, pentru a-l apropia de public, mi-a trecut prin cap să creez o influență de cinci secole, să-l urmăresc în plimbările sale cu Leonardo da Vinci, Lucrecia Borgia… vorbește cu el și revin la reflectarea prezentului din studioul meu din Elizondo (Navarra) în timpul pandemiei. Fugea de ciumă, care a ucis o treime din populația europeană, devastare totală. A compara covid-ul cu asta ar fi lipsit de respect pentru trecut, indiferent cât de importantă a fost pandemia. Dar există coincidențe în faptul că Renașterea a fost apariția unei lumi noi și acum suntem și în geneza unei noi ere, datorită multor circumstanțe.
Credeam că dacă ciuma secolului al XIV-lea și celelalte, pe lângă două războaie mondiale, nu ne-ar fi îmbunătățit, de ce ar fi altfel acum”
Î: La doar două luni după ce am fost închis, ați avertizat deja că ne vom întoarce la vechile noastre moduri. Nu ați crezut niciodată că virusul ne va face mai buni, așa cum spuneau ei?A: Era ușor de văzut. M-am gândit că dacă ciuma din secolul al XIV-lea și altele, precum gripa spaniolă, care a avut și atât de multe morți, pe lângă două războaie mondiale, nu ne-ar fi îmbunătățit, de ce ar fi altfel acum? Condiția noastră umană este ceea ce este și trebuie să o acceptăm. Nimic nu ne va îmbunătăți, pentru că avem niște universale înrădăcinate în noi și ajungem să fim mereu aceeași ființă.
Î: Luna trecută ați organizat prestigioasele întâlniri de la Pamplona, cu gânditori din întreaga lume, inclusiv un premiu Nobel pentru literatură. La Palma, a avut loc pentru prima dată o Bienală de Gândire. Ce înseamnă aceste citate?A: Sărbătorirea acestui tip de eveniment reprezintă o gură de aer proaspăt pentru societate, deoarece atâtea informații, atâtea elemente de reflecție, lasă un reziduu important în oraș și îi ridică stima de sine culturală. Locuitorii au ocazia să vadă, să asculte, să întrebe și să discute cu tot felul de gânditori, scriitori etc. de prim ordin, ceva nepretuit pentru cetateni.
Î: Într-una dintre participările tale la Converses of Formentor ai spus: „cultura poate fi o baricadă”. Cad zidurile?A: Unii cad. Altele, unele, sunt necesare. Nu sunt un susținător al zidurilor, dar consider că cultura este o sursă de rezistență, un mare lanț care cuprinde scriitorul, editorul, librarul, jurnalistul cultural, precum și alte discipline. Concep baricada dinaintea unei lumi foarte ostile. Trăim într-o societate complet impermeabilă la anumite reflecții și consider că munca care se desfășoară din cultură are un punct eroic.
Î: Premiul național de eseu pe care l-ați primit anul trecut a fost primul acordat unei lucrări despre muzică. Nu i se acordă importanța pe care o merită?A: Am avut și continuăm să avem muzicieni, compozitori și interpreți magnifici, dar din punct de vedere politic, această țară a fost destul de surdă la muzică. Este un pic biata sora a culturii, ceva nefericit.
Î: De ce spuneți că este cea mai nestăpânită dintre arte?A: Datorită limbajului său abstract, muzica are virtutea evadării, este greu de controlat. Fiind capabil să spună lucruri fără a avea nevoie de cuvinte, o face într-un mod mai liber. Este o artă care poate fi mai aproape de subversiv decât de limbajul scris.
Orice muzică poate fi folosită a posteriori ca aliat al sistemului și chiar pentru represiune”
Î: Pe de altă parte, nu arăți favorabil asupra capcană și reggaeton, care îmblânzește tinerii.A: Totul să fie spus. Când vorbesc despre muzică, mă refer la muzică critică și inteligentă, nu muzică destinată consumului de masă și puternic manipulată. Oricum, orice muzică poate fi folosită a posteriori ca aliat al sistemului şi chiar pentru represiune. Să ne gândim, de exemplu, la rolul pe care l-a avut în lagărele morții, precum uverturile lui Beethoven care au fost jucate la Auschwitz. Au fost folosite pentru a intimida și pentru a spori pedeapsa.
Î: Ce părere aveți despre un fenomen de masă precum Rosalía?A: Totul are meritul și locul lui. Acum a atins-o pe Rosalía așa cum ar fi putut atinge un alt produs, ca să spunem așa.
Î: Trăim într-o lume plină de zgomot?A: Trăim într-o lume care nu face altceva decât să genereze și să genereze lucruri de care nu avem nevoie. Este o lume mecanizată în care ni se ordonă să consumăm în mijlocul unui vârtej zgomotos, care ne-a asurzit pe toți și în care tăcerea este discreditată. Tăcerea nu produce, nu generează, ci se oprește. Prin urmare, întrebare; și la asta este important să ne gândim, pentru că dacă nu știm să tacem, nu ne oprim să punem la îndoială lucrurile.
Tăcerea nu produce, nu generează, ci se oprește. Prin urmare, întrebare; și la asta este important să ne gândim, pentru că dacă nu știm să tacem, nu ne oprim să punem la îndoială lucrurile”
Î: Ce contribuie?A: O ocazie de a goli mintea, un moment de reflecție, contemplare și, prin urmare, libertate. Vorbesc de o tăcere laică, pentru că religia și-a însușit tăcerea. Mă refer mereu la un spirit și o tăcere înțelese dintr-o lume seculară. Este o renovare a interiorului, care deschide fereastra unei camere, camera individualismului nostru, care miroase a închis.
Știri similare
Î: Și o asculți?A: Una dintre multele probleme din societatea noastră este că primim o multitudine de discursuri pe care nu le asimilăm, pentru că nu suntem obișnuiți să-i ascultăm cu adevărat pe ceilalți. O auzim doar, dar nu acordăm atenția necesară. A asculta înseamnă a fi atent la ceea ce îți vine din alt loc, esențial pentru tine și pentru a înțelege unde suntem și ce ne spune lumea.
Î: Aforismele tale în poteci în aer liber denunță cu ironie ceea ce urăsc în vremurile actuale. Ce doare mai mult?A: Grabă, individualism, narcisism, consumism și lașitate, mai presus de toate.
Sursa: www.epe.es